Un program iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care bineînţeles a fost conceput să vină în ajutorul elevilor pentru ca aceştia să aibă posibilitatea de a folosi tehnologia modernă şi acasă s-a dovedit a fi un butoi cu pulbere, care odată aflat sub presiunea a peste 120.000 de cereri a expoldat, împroşcând în jur, pentru majoritatea celor care ar fi putut beneficia de această subvenţie, numai iluzii deşarte şi un gust amar. Unde-i lege nu-i tocmeală Conform prevederilor normei metodologice din 13 august 2004, pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 794 din 27 august 2004), beneficiari ai acestui ajutor sunt persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii: sunt elevi/studenţi în învăţământul de stat sau particular acreditat - în vârstă de până la 26 de ani, au venit brut pe membru de familie sub 1.500.000 de lei (prin termenul de familie înţelegându-se soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, care locuiesc împreună, şi situaţia persoanei necăsătorite care locuieşte împreună cu copii aflaţi în întreţinerea sa). De asemenea, în lege se stipulează şi faptul că la stabilirea venitului brut pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia alocaţiei de stat, alocaţiei suplimentare pentru familiile cu mulţi copii, bursele de studii şi bursele sociale. Cu toate aceste prevederi care sunt clare în ceea ce priveşte condiţiile pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească din cele 120.425, dintre care 115.929 în învăţământul preuniversitar şi 4.496 în universitar, doar 25.051 de elevi şi studenţi se vor putea bucura de acest sprijin. Ceilalţi, care, de altfel, sunt majoritatea, mai pot aştepta demararea unui alt program de acest gen, din care probabil vor fi excluşi din nou, deşi îndeplinesc condiţiile. Computerele vor ajunge în posesia familiilor fără venit Astfel, deşi plafonul pe membru de familie a fost stabilit prin lege, venitul mediu brut lunar al ultimului beneficiar în ordinea crescătoare a acestor venituri a fost de 105.000 de lei, şi asta pentru că se pare că costurile pe care Guvernul putea să le suporte în această primă fază a programului euro 200 au fost de aproximativ cinci milioane de euro. Din totalul de 120.425 de solicitări doar 25.051 de elevi şi studenţi se vor putea bucura de calculatoare. Astfel, făcând un simplu calcul matematic doar aproximativ 20,8% dintre potenţialii candidaţi au fost desemnaţi eligibili. În bihor, din totalul de 5.925 de cereri doar 778 de elevi şi studenţi vor putea intra în posesia computerelor. Tot conform legii, calculatorul trebuie să fie dotat cu un procesor 1,6 GHz, 128 MB RAM şi 40 GB hard disck sau echivalent. "Calculatorul personal este constituit cel puţin din procesor, memorie volatilă, dispozitive de stocare permanentă (hard disk), tastatură, mouse şi monitor", precizează legea. Cu toate că acest ajutor s-a acordat familiilor care au cele mai mici venituri, ne este greu să credem că aceste persoane vor putea dispune de diferenţa de bani pentru a-şi achiziţiona calculatorul la standardele prevăzute de lege. Iar prin faptul că în multe cazuri prioritate au avut elevii a căror părinţi nu au nici un venit, trebuia să se ia în calcul şi posibilitatea obţinerii unor bani din munca câmpului, în cazul în care elevul este din mediul rural. Cel puţin beneficiarii acestui ajutor financiar nu vor mai trebui să suporte şi costul sistemului de operare, pentru că în recentul protocol încheiat între MEdC şi Microsoft este stipulat acest fapt.