Câmpani: Carnavalul fulgilor de nea, la a X-a ediţie
Joi, 27 ianuarie, norii au cernut peste comuna Câmpani o mantie albă, imaculată, de zăpadă, fiind parcă o zi special predestinată Carnavalului "Fulgi de nea", ediţia a X-a, organizata de Şcoala cu clasele I-VIII "Giorgiu Popa" Câmpani.
Acest carnaval a ajuns la o ediţie jubiliară datorită perseverenţei prof. Ioan Moza, directorul şcolii, în care învaţă 184 de elevi. Prof. Ioan Moza se dovedeşte a fi sufletul multor manifestări ce se desfăşoară aici, domnia sa apreciind în mod evident sprijinul substanţial acordat de Primăria şi Consiliul Local Câmpani. Pentru premiile puse în joc s-au "înfruntat" 27 de echipaje din Câmpani, Câmpani de Jos, Sighiştel şi Hârseşti, pregătite de prof. Anca Nica, consilier educativ, Elena Rengle, Anca Boldor şi Ioana Bâte, în care munca a fost evidentă, ambiţia la fel, iar graţia unor personaje ca "Albă ca Zăpada", "Scufiţa Roşie" şi a altor personaje din poveşti a făcut ca asistenţa, compusă din colegi, profesori, părinţi şi bunici, să-i aplaude şi să se identifice cu "actorii" de pe scenă. Juriul, compus din elevele Claudia Bortiş (clasa a VII-a), Claudia Morar (clasa a VIII-a), prof. Irina Miclea, prof. Călin Boţ, prof. Ioana Bâte, preşedinta juriului, a avut o misiune dificilă în acordarea următoarelor premii: premiul de excelenţă - Dentistul (Maria Tuduc şi Denisa Tuduc), premiul pentru cel mai frumos costum - Poliţiştii (Luca Sabău şi David Blaga), premiul pentru cea mai bună interpretare - Coana Chiriţa (Dorina Paşca), premiul pentru originalitate - Ţăranii (Alexandru Cionca şi Flavius Buz), premiul I - Ioana şi Cucoana (Flavius Buz şi Roland Tiriteu), premiul II - Clasicii literaturii române (Romina Popa, Robert Micle, Gabriel Micle şi Vlad Buşe), premiul III - Baba şi hoţul (Marinel Marc şi Andrei Ciolan), menţiune - Motanul Dănilă (Rareş Paşca). Festivitatea de premiere a fost oficiată de prof. Ioan Moza, care a înmânat diplome şi premii câştigătorilor, dar şi diplome de participare tuturor concurenţilor, astfel cu toţii putându-se considera câştigători ai unuia dintre cele mai reuşite carnavaluri.
FElicitari d-lui prof. Ioan Moza! Un suflet mare cu realizari pe masura; o viata de om in slujba invatamantului romanesc.