Prima etapă constând într-o campanie finanţată din fonduri europene şi al cărui titular de proiect este Facultatea de Ştiinţe Economice din Oradea a luat sfârşit. Intitulat "Practica studenţilor economişti. Parteneriat interregional pe piaţa muncii între universităţi şi mediul de afaceri" (PracTeam), proiectul are o valoare totală de 20.941.500 lei.

Campania PracTeam s-a desfăşurat în perioada 10 decembrie 2010 - 14 ianuarie 2011, în cadrul a trei universităţi partenere: Universitatea din Oradea prin Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor şi Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava - Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică. Scopul principal al proiectului este de a informa studenţii şi mediul de afaceri cu privire la posibilitatea de a se înscrie în grupurile ţintă ale proiectului strategic. În cadrul Campaniei, studenţii şi reprezentanţii mediului de afaceri au avut posibilitatea să îşi depună dosarul de înscriere pentru unul dintre următoarele grupuri ţintă: 162 (54 tutori / an x 3 parteneri) tutori de practică - angajaţi în cadrul organizaţiilor gazdă pentru practică cu care se vor încheia acorduri de practică; 1620 (180 studenţi x 3 parteneri x 3 ani de implementare a proiectului); studenţi din ciclul I - studii universitare de licenţă; 810 (90 studenţi x 3 parteneri x 3 ani de implementare a proiectului); studenţi din ciclul II - studii universitare de masterat. În această perioadă are loc evaluarea dosarelor depuse, iar rezultatele finale ale selecţiei grupurilor ţintă vor fi afişate la punctele de informare PracTeam din fiecare Universitate parteneră. Proiectul urmează a se derula până în 2013. Studenţii selectaţi în grupurile ţintă ale proiectului vor beneficia de pregătire practică specializată pe domeniul de studiu; servicii specializate de orientare şi consiliere în carieră, testare aptitudinală pentru orientare în carieră; desfăşurarea activităţii de practică sub îndrumarea unor tutori specializaţi din cadrul organizaţiilor de afaceri; materiale suport pentru desfăşurarea stagiilor de practică gratuite; interacţiunea on-line şi on-time: studenţi, facultate, firme, prin dispeceratul de practică - PracTeam Center; subvenţii şi premii.