Catalogul - oglinda elevului şi "eticheta" familiei
Spune-mi câte absenţe ai, ca să-ţi spun cine eşti
Analizate şi trecute prin filtrul mai multor factori responsabili, părerile se disociază.
Cine se face vinovat de numărul mare de absenţe înregistrat în catalogul unor elevi? Cum se motivează acest număr şi care sunt consecinţele?
Am încercat o dezlegare a nodului gordian, punând cap la cap mai multe opinii exprimate la cald, luni, în prima zi de şcoală a noului semestru.
Oricât am răsucit-o, principalul vinovat de absenţe este elevul. Se ştie. Dacă la britanici se poate vorbi de implicarea părinţilor, de concursul acestora la sporirea numărului de absenţe, cauzate în principal de efectuarea concediilor de odihnă în timpul în care odraslele lor ar trebui să fie la cursuri, la noi, nu s-a ajuns încă până acolo.
Dacă la ei acest fapt ar putea deveni "regulă", la noi, câteva cazuri izolate rămân, totuşi, excepţii.
Înclinăm să credem că părinţii elevilor români nu se fac vinovaţi de fuga şcolarilor de la ore.
"Totul este îngăduit, dar nu totul ne este de folos"
Un distins profesor (inspector) remarca faptul că tinerii nu practică acest percept biblic, iar democraţia este prost înţeleasă şi în cazul exercitării drepturilor şi libertăţilor lor în lumina Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Măria sa (elevul) exploatează prevederile articolului 121 din regulament şi întinde coarda atât cât poate. Dacă pentru zece absenţe nemotivate sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe semestru la o disciplină, i se scade nota la purtare cu un punct, el este în stare să meargă până la nouă, (iar dacă s-ar putea chiar şi până la nouă şi jumătate)! În ţări din UE cică nu se practică acest "sport"."În Olanda, Franţa... nu există o reglementare că dacă faci atâtea absenţe... nu poţi să faci un număr de absenţe nemotivate fără a putea suporta prevederile regulamentului."
Ai noştri tineri se vede că nu la Paris învaţă, prin urmare ei îşi permit să cocheteze chiar şi cu sancţiunea "capitală" - exmatricularea. Dacă articolul 117, alineatul 2, prevede exmatricularea (cu drept de reînscriere în anul următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu) în cazul unui număr de cel puţin 40 de absenţe nejustificate din totalul orelor de studiu sau cel puţin 30% din totalul orelor la o singură disciplină, cumulate pe an şcolar, fiii risipitori merg până în pânzele albe, până dau cu capul de pragul de sus.
Şi, totuşi, cum se ajunge până aici?
Elevii pot obţine foarte uşor adeverinţe medicale, chiar dacă nu sunt bolnavi!
Apoi ar fi situaţia anturajului. Strada este cea care influenţează extraordinar de mult comportamentul copiilor, tentaţia jocurilor de biliard şi internet-caf?-ul... Există apoi tendinţa generală de a chiuli de la ore (uneori în grup, din simplă bravură sau pentru o distracţie ieftină). Unii consideră anumite ore neimportante pentru pregătirea lor viitoare, pentru admiterea în învăţământul superior. În multe cazuri, se constată o frică de ascultare sau poate chiar sacrificarea unor ore în vederea pregătirii pentru un extemporal important. Unii profesori diriginţi, dar şi elevi, invocă, în aceeaşi măsură, plictiseala (din cauza orelor neinteresante prestate de anumiţi profesori) şi oboseala.
"Suntem obosiţi de-a binelea miercurea şi joia, după 7 ore. De aceea mulţi pleacă de la ultimele ore" -ne-au declarat două eleve de serviciu.
Dacă se ajunge, uneori, chiar până la exmatriculare, înseamnă că parteneriatul şcoală-familie nu funcţionează cu bune rezultate. Dascălul nu colaborează cu părinţii, convins fiind că acestora nu le pasă de situaţia şcolară a copilului. Să nu omitem, însă, din această ecuaţie comunitatea, dar nici dascălul - vorba inspectorului şcolar general, dl Ioan Chelemen.
"Să ne înmuiem săgeţile în miere înainte de a trage în copil"
Comunitatea este acuzată de indolenţă, iar dascălul de neprofesionalism, cauzat de lipsa chemării didactice.
Dincolo de teribilismul şi grozăvia ce transpar din comportamentul unor elevi problemă, inspectorul şcolar general caută explicaţii şi în "ograda" dascălului.
"Să nu uităm că aceşti copii sunt la o vârstă la care sunt bulversaţi, sunt invadaţi hormonal, şi această invazie se asociază şi cu o anumită bilversare psihologică. Acum ar trebui să fim mult mai aproape de ei, noi, dascălii, dar şi părinţii. Pe de altă parte s-ar putea să fie vinovate şi cadrele didactice care nu găsesc soluţia pedagogică normală prin care copilul să vină cu plăcere la şcoală. Când îmbraci roba de dascăl înseamnă în primul rând să ai o relaţionare extraordinară cu copiii. Poate că sunt profesori care au învăţat meseria (profesia), dar nu au vocaţie. Aceasta este ceva lăuntric, înnăscut, şi dacă nu ai acea chemare de dascăl, te chinui şi tu, se chinuie şi copiii. Nu trebuie să-i lăsăm pe copii pradă imaginaţiei lor, care vagabondează pe cine ştie ce traseu. Dacă copilul este sănătos, vinovaţi de insuccesele elevilor sunt, în egală măsură, părinţii şi dascălii..."
Acolo unde parteneriatul şcoală-familie funcţionează optim, rubrica de absenţe din catalog nu e în suferinţă. Problemele se rezolvă printr-un dialog amiabil, încât nu se ajunge la eşec şcolar, abandon sau la alte "catastrofe" sociale. Fiecare cu partea sa de vină, dar rezultatul trebuie să fie îmbucurător pentru toţi: reuşita şcolară a elevului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.