Ce scurtă a fost vacanţa mare!
Vara a trecut, iar Ministerul Educaţiei a decis să-i aducă pe elevi la şcoală mai repede cu două zile decât data tradiţională. În plus, cursurile se vor încheia anul viitor pe 17 iunie, anul şcolar 2010 - 2011 însumând 177 zile lucrătoare, deci cu patru zile mai multe decât în anii trecuţi. Luni, 13 septembrie, începând cu ora 09.00, în toate şcolile bihorene vor avea loc festivităţile dedicate începerii noului an şcolar.
Oficial, anul şcolar 2010 - 2011 a început pe 1 septembrie 2010 şi se va încheia pe 31 august 2011, fiind structurat pe două semestre. În semestrul I cursurile încep de luni, ultima zi de şcoală anul acesta fiind stabilită pe 21 decembrie (marţi). În perioada 1 - 7 noiembrie 2010, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Întreg ciclul preuniversitar va avea vacanţă de iarnă începând de miercuri, 22 decembrie 2010, şi până marţi, 4 ianuarie 2011. Cursurile vor începe miercuri, 5 ianuarie 2011, şi vor dura până vineri, 28 ianuarie. Vacanţa intersemestrială debutează sâmbătă, 29 ianuarie 2011, până duminică, 6 februarie 2011.
În semestrul II cursurile încep luni, 7 februarie 2011, şi se încheie vineri, 15 aprilie 2011. Va urma o scurtă vacanţă de primăvară în perioada 16 - 25 aprilie, cursurile urmând să reînceapă marţi, 26 aprilie, până vineri, 17 iunie 2011.
În conformitate cu calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale şi a examenului de Bacalaureat, în anul şcolar 2010 - 201l cursurile claselor a VIII-a se încheie pe 10 iunie, iar cele ale claselor a XII-a şi a XIII-a, pe 27 mai. Evaluarea naţională din perioada 20 - 22 iunie 2011 se va suprapune cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, programată în perioada 20 - 23 iunie.
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat are loc în intervalul 6 iunie - 1 iulie. În prima parte a perioadei de Bacalaureat, respectiv 6 - 23 iunie, sunt programate probele orale, iar din 27 iunie şi până în 1 iulie elevii vor susţine probele scrise.
Elevii clasei a IX-a de liceu - filiera tehnologică, învăţământ de zi vor avea, pe lângă cele 36 de săptămâni de cursuri, şi trei săptămâni de stagii de pregătire practică. De asemenea, pentru clasa a XI-a - anul de completare şi pentru învăţământul special, clasele a IX-a - a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică durata cursurilor va fi de 37 de săptămâni, însumând 183 de zile.
Totodată, pentru clasa a XI-a de liceu - filiera tehnologică, ruta directă de calificare şi pentru clasa a XII-a de liceu - filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 182 de zile lucrătoare, respectiv de 38 de săptămâni, însumând 187 de zile lucrătoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.