Cei doi candidaţi pentru șefia ISJ Bihor au picat examenul - Au ratat amândoi
După ce, în urma scandalului de la Ștei i s-a cerut demisia, iar la primul examen nici nu s-a prezentat pentru că nu a avut toate actele la dosar, șeful Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Bihor Nicolae Avram a picat examenul care s-a dat ieri, la București. Ca un făcut, alături de el a picat și contracandidatul său Iulius Timar, directorul Liceului Tehnologic "Horea" din Marghita.
De aproape o lună, șeful IȘJ Bihor Nicolae Avram este în silențio stampa. Nu mai răspunde la telefon și nici la birou nu stă prea mult. Acuzat de vicepreşedintele Comisiei Naţionale de Bacalaureat, Gabriel Ispas, că nu și-a făcut treaba după ce elevii de la Ștei au fost prinși copiind, iar o parte dintre ei au câștigat în instanță dreptul de a li se elibera diploma de bac, Nicolae Avram pare a fi dat bir cu fugiții. Nici înainte, nici după ce a susținut examenul pentru postul de inspector general nu a putut fi contactat pentru că și-a închis telefonul. Examenul a fost însă un eșec, la prima probă, cea scrisă, luând doar 6,70, motiv pentru care nici nu s-a mai prezentat la proba orală. Contracandidatul lui, Iulius Timar, a luat 7,70 la proba scrisă și 7,75 la evaluarea CV-ului, dar a picat proba orală, cu nota 6, lucru la care, conform propriei declarații, se aștepta întrucât era cea mai sigură metodă de a scoate pe cineva din joc, neputând fi contestată. Pentru a trece examenul, candidații ar fi trebuit să ia minim 7 la fiecare din cele trei probe: scrisă, orală și evaluarea CV-ului. Nicolae Avram mai are însă cel puțin o lună la conducerea IȘJ Bihor după ce, în luna martie a acestui an, Ministrul Educației l-a numit prin ordin până la 31 august 2015. După această dată însă ministrul ar putea numi o altă persoană până la organizarea următorului concurs.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.