Până mâine, la Şcoala "Dacia" şi Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din Oradea, are loc Olimpiada Naţională a Sporturilor la Volei pentru elevii de gimnaziu, o competiţie care adună aproape o sută de copii şi profesori din toată ţara.

Festivitatea de deschidere a avut loc ieri, la ora 9.00, în sala de sport "Dr. Ing. Mircea Nistreanu" a Şcolii Gimnaziale "Dacia", printre oficialităţi aflându-se şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor - Daniel Negrean, şeful Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret - Sorin Buhaş, inspectorul de specialitate al disciplinei sport - Tiberiu Sâncelean şi directorul Şcolii Dacia - Florian Hava. "Vă urez bine aţi venit în Oradea, un oraş frumos cu un patrimoniu bogat, care sper să vă ofere un cadru propice performanţei. În spiritul fair-play-ului, sper ca cel mai bun dintre dumneavoastră să câştige", a spus Daniel Negrean. El a fost completat de Sorin Buhaş: "Mă bucur că voleiul masculin naţional îşi desfăşoară o competiţie atât de importantă aici, în Oradea. Avem şi noi în judeţ o echipă de volei care creşte de la meci la meci şi poate că şi performanţele ei au făcut ca această întrecere să aibă loc aici". Florian Hava a subliniat performanţele sportive obţinute de Şcoala Dacia la nivel naţional şi internaţional, urându-le mult succes participanţilor. Festivitatea de deschidere s-a bucurat de un spectacol inedit pus în scenă de profesori de la mai multe şcoli şi de la Palatul Copiilor din Oradea. Tinerii au putut urmări mai multe numere de dans etno, aerobic şi dans sportiv. Competiţia se va desfăşura şi în sala de sport a Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu", titlul de campioană urmând a fi disputat de echipe din Alba, Bucureşti, Cluj, Dolj, Prahova, Sălaj şi Suceava.