Cel mai bun manual de limbă germană - Scris de un profesor de la Universitatea din Oradea
„Limba germană. Simplu și eficient” este manualul care a cunoscut cel mai mare succes de piață din istoria post-revoluționară românească. Autorul lui este nimeni altul decât Orlando Balaș, lector universitar doctor, cadru didactic al colectivului de limba germană din cadrul Departamentului de limba și literatura franceză și limba și literatura germană al Facultății de Litere a Universității din Oradea.
Din anul 2003, până astăzi, „Limba germană. Simplu și eficient” s-a vândut în peste 42.500 de exemplare. Este „Cel mai cumpărat și cel mai folosit curs de limba germană”, după cum descrie editura Polirom acest volum, ajuns la cea de-a XVI-a ediție! Adăugită și împrospătată, din perspectiva apariției grafice, cartea adună, în cele 400 de pagini ale ei, „Tot ce îți trebuie pentru a învăța limba germană”, spune lect. univ. dr. Orlando Balaș.
Secretul acestui succes ar putea fi atenția specială pe care autorul a acordat-o nevoilor reale, concrete, ale celor care vor să învețe limba lui Goethe. „Orice propoziție scrisă în limba germană este tradusă și în română. Partea de teorie este abordată simplu și clar, pentru ca lecțiile să poată fi accesibile și celor care nu au nici măcar cunoștințe de gramatică în limba română. Volumul cuprinde: tabele, sinteze, liste de verbe și adverbe, reguli după care poate fi identificat genul substantivelor în limba germană”, explică lect. univ. dr. Orlando Balaș.
În toamnă, universitarul orădean va scoate pe piață și cea de-a XV-a ediție a cărții „Limba germană. Exerciții de gramatică și vocabular”, o culegere de exerciții care s-a vândut și ea, până acum, în peste 30.000 de exemplare. Și, tot în acest an, scriitorul Orlando Balaș a publicat alte două volume, poezie ecologistă militantă, „Terra 2.0”, și „Incomod”, piese de teatru.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.