Centru de Documentare şi Informare la Şuncuiuş
Săptămâna trecută, la Grupul Şcolar Industrial din Şuncuiuş, a avut loc inaugurarea Centrului de Documentare şi Informare. La manifestarea dedicată acestui eveniment au fost prezenţi Virginia Tiurbe - directoarea Casei Corpului Didactic, reprezentanţi ai unor instituţii locale, precum şi cadre didactice şi elevi ai şcolii.
În cadrul evenimentului directoarea Grupului Şcolar Industrial din Şuncuiuş a prezentat rolul şi funcţionalitatea acestui proiect, care a fost demarat la sfârşitul acestei veri, fiind finanţat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului în proporţie de 80%, iar restul de 20% fiind contribuţia Consiliului Local al comunei. Proiectul a fost realizat de către o echipă formată din profesori ai şcolii şi consilieri locali, dintre care amintim pe Ileana Bodea, Sever Lăzău, Călin Bodea, Radu Straton, Emil Bodea, Virgil Matei, Loredana Ungur şi Nicolae Coroiu. Centrul de Documentare Informatică va asigura accesul liber la informaţie, venind să satisfacă interesul de informare al elevilor în special şi a întregii comunităţi locale în general. De asemenea, în cadrul acestui centru va funcţiona şi o bibliotecă informatizată, având în componenţă şase calculatoare, care sunt conectate la serviciul de internet, o tablă SMART cu videoproiector, imprimantă color, copiator profesional, scanner şi alte dotări specifice. După scurta prezentare a funcţionalităţii Centrului de Documentare şi Informare, a urmat un moment artistic organizat şi realizat de un grup de elevi ai şcoli, pregătiţi şi îndrumaţi de profesorul Sandu Popa. "Sperăm că roadele acestei investiţii se vor reflecta în creşterea calităţii procesului instructiv-educativ din cadrul Grupului Şcolar Industral Şuncuiuş", a precizat profesorul de limba română Radu Straton.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.