Clădire reabilitată din bani europeni - Birou pentru proiect şi practica studenţilor
Un proiect finanţat cu bani europeni îşi arată roadele în Campusul 2 al Universităţii din Oradea. Ieri a fost inaugurat Biroul de Implementare a Proiectului PractiPASS, un spaţiu nou amenajat şi destinat activităţilor de management şi implementare a proiectului, cât şi activităţilor adresate studenţilor. Spaţiul va servi la desfăşurarea activităţilor de consiliere şi orientare profesională pe toată durata derulării proiectului şi minim un an după finalizarea acestuia, precum şi la organizarea întâlnirilor echipelor de lucru.
Spaţiul va servi la desfăşurarea activităţilor de consiliere şi orientare profesională pe toată durata derulării proiectului şi minim un an după finalizarea acestuia, precum şi la organizarea întâlnirilor echipelor de lucru. Inaugurarea spaţiului marchează demararea stagiilor de practică destinate studenţilor selectaţi pentru a participa în cadrul proiectului. Grupul ţintă al proiectului cuprinde în total 600 de studenţi de la specializările asistenţă socială, sociologie, psihologie şi psihopedagogie specială, la nivel de licenţă şi masterat din 3 centre universitare din ţară: Oradea, Bucureşti şi Arad, câte 200 în fiecare centru. Stagiile de practică sunt găzduite de către instituţiile partenere în proiect care asigură servicii în domeniul protecţiei copilului. Studenţii selectaţi pentru a participa la stagiile de practică au fost distribuiţi în locaţiile de practică şi au fost instruiţi cu privire la modul în care se va desfăşura activitatea în cadrul fiecărei instituţii pe parcursul semestrului. Fiecare student a primit instrumentele de practică necesare derulării optime a activităţilor în cadrul instituţiilor: Ghidul de practică, Caietul de practică, Grila de observare a instituţiilor. Până la finalizarea proiectului studenţii vor beneficia de 186 de ore de practică de specialitate, specificate în curricula programelor de licenţă, respectiv de masterat. „Prin modalităţile de organizare şi de implementare a stagiilor de practică urmărim crearea unei corespondenţe între cunoştinţele teoretice dobândite de către studenţi în cadrul pregătirii universitare şi cerinţele concrete cu care se confruntă în momentul angajării pe piaţa forţei de muncă. Astfel, proiectul a ajuns într-o etapă decisivă în ceea ce priveşte atingerea obiectivului său fundamental, etapă care presupune derularea stagiilor de practică organizate în instituţiile partenere", a spus managerul proiectului, decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Floare Chipea.
Programul de practică pentru studenţi: Protecţia copilului - de la teorie la practică" (PractiPASS) este proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Valoarea lui este de aproximativ 3 milioane de euro, investiţia în reabilitarea şi mobilarea clădirii fiind de aproximativ 60.000 de lei.
Partenerii de proiect
Partenerii Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane sunt: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, Administraţia Socială Comunitară Oradea, Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie - Biroul Operaţional Oradea, Centrul Şcolar pentru Educaţiei Incluzivă nr. 1 Oradea, Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 Bucureşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 Bucureşti, Fundaţia „Copii în Dificultate" Bucureşti, Şcoala Specială nr. 7 Bucureşti, Universitatea „Aurel Vlaicu" din Arad - Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, Consiliul Local al Municipiului Arad - Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, Fundaţia Creştină R.C.E. Speranţa Copiilor Arad.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.