Clopoţelul anunţă lupta pentru "mălai"
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean din Bihor, Dorel Luca, a fost acuzat de directorul unui colegiu din Bihor de faptul că ar fi făcut presiuni asupra sa să demisioneze. Florin Mălai, directorul Colegiului Tehnic din Vadu Crişului, a povestit că a fost supus unor presiuni pentru a demisiona, pentru a fi înlocuit în funcţie de Tecsi Francisc, membru PDL.
Primarul Oradiei, Ilie Bolojan, care este şi liderul PNL Oradea, a convocat, sâmbătă, o conferinţă de presă la care au mai luat parte directorul Colegiului Tehnic din localitatea bihoreană Vadu Crişului - Florin Mălai, primarul localităţii - Dorel Cosma şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor - Dumitru Voloşeniuc. "Vrem să atragem atenţia asupra modului abuziv în care domnul Luca, şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, îşi exercită funcţia pe care o ocupă temporar", a spus Ilie Bolojan. Primarul Ilie Bolojan a afirmat că presiunile făcute asupra directorului din Vadu Crişului ca să demisioneze nu sunt un caz singular. Bolojan l-a acuzat pe Luca de faptul că "sub ameninţarea controalelor, l-a convins să demisioneze şi pe Liviu Galea, directorul Colegiului Naţional «Arany Janos» din Salonta, şi a încercat acelaşi lucru şi cu Ionel Dringo, directorul Liceului Pedagogic «Nicolae Bolcaş» din Beiuş." Bolojan a amintit cazul Grettei Postole, înlocuită săptămâna trecută de la conducerea Grupului Şcolar "Andrei Şaguna" din Oradea. "Sub conducerea doamnei Postole, Grupul Şcolar s-a mutat din sediul din care a fost evacuat într-o altă clădire care a fost aranjată corespunzător, şcoala a devenit colegiu şi a câştigat un proiect european de un milion de euro. Acum directoarea a fost înlocuită cu un politruc care a stat ultimul an prin concedii şi nu s-a ocupat decât de afaceri", a spus primarul Oradiei. Florin Mălai a arătat că a fost numit pe post prin concurs şi are un contract de management şi că este hotărât să nu cedeze presiunilor. "L-am întrebat, în final, pe domnul inspector general dacă îmi reproşează ceva profesional şi mi-a răspuns că nu are niciun motiv profesional, ci doar unul politic", a declarat Mălai.
Liderul ISJ Bihor, Dorel Luca, nu a putut fi contactat pentru a-şi expune punctul de vedere cu privire la acuzele ce i-au fost aduse.
LUCA DUTE MAI REPEDE SI SCOATE FIRMELE DIN SCOLI CU CARE AI JEFUIT BUGETUL INVATAMANTULUI INCEPI CU INEU