Ministrul Educaţiei a lansat miercuri în consultare publică proiectul de ordin privind Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului.

 

Ca element de noutate este faptul că fiecare universitate instituie un sistem de monitorizare a respectării prevederilor Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului, iar acesta este parte a sistemului de asigurare a calităţii, precizează ministerul, într-o postare pe pagina de Facebook.

De asemenea, se are în vedere reglementarea drepturilor specifice de care beneficiază studenţii cu dizabilităţi. În acest sens, potrivit sursei citate, universităţile elaborează un Plan de intervenţie specializată.

„Studenţii nu pot fi constrânşi să participe la mai mult de opt ore pe zi de activităţi didactice prevăzute în planul de învăţământ al programului de studii la care sunt înmatriculaţi" - este o altă noutate a acestui cod, arată sursa citată.

Prin proiect este prevăzut, totodată, că universităţile nu pot percepe taxe suplimentare studenţilor pentru procesul de reclasificare a acestora de pe un loc cu taxă pe un loc finanţat de la bugetul de stat.

Tot ca noutate, după cum evidenţiază Ministerul Educaţiei, este şi faptul că un student nu poate avea calitatea de student reprezentant în structuri decizionale ale aceleiaşi universităţi pentru mai mult de cinci ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele şi de întreruperile acestora.

„Studenţii participă anual la evaluarea activităţii studenţilor reprezentanţi. Regulamentele de alegeri ale studenţilor reprezentanţi stabilesc inclusiv mecanisme de revocare a acestora. Studenţii reprezentanţi au obligaţia de a elabora, cel puţin de două ori pe an, rapoarte de activitate care să prezinte toate iniţiativele şi demersurile desfăşurate" - sunt alte prevederi ale codului.