Liceeni din întreaga ţară s-au înfruntat la Concursul de planuri de afaceri „Viitori antreprenori - Arena Urşilor Junior” organizat la Braşov. Printre premiați au fost și două echipe de elevi de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea.

 

Concursul a avut loc pe 17 aprilie și s-a derulat în două etape, respectiv evaluarea intermediară a celor 28 de planuri de afaceri înscrise în concurs şi etapa finală la care au participat 15 echipe. Participanţii au fost din Oradea, Drobeta Turnu Severin, Târgovişte, Panciu, Focşani, Miercurea Ciuc, Bran, Făgaraş, Codlea şi Braşov.

Evenimentul s-a desfăşurat la Braşov, în Centrul Cultural Apollonia, iar finaliştii şi-au susţinut afacerile în devenire în faţa unui juriu profesionist provenit din mediul de afaceri.

Printre câștigători s-au aflat și elevi de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea. Afacerea „Ali&Deni Conf SRL (RoMama)” – producţie de îmbrăcăminte pentru femei însărcinate, a elevilor Darius Berdie şi Daria Cazac, coordinați de profesorul Răzvan Lucian Vonea, a câștigat premiul Ursul de Bronz, iar afacerea „Pet Zone” – pensiune pentru animale de casă şi servicii conexe a elevilor Natalia Daniela Sarac şi Dragoş Alexandru Indrieș, coordonați tot de Răzvan Lucian Vonea, a luat mențiune specială.

Proiectul a fost organizat de Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu” din Braşov în parteneriat cu Asociaţia ProAfaceri România, Universitatea Transilvania Braşov şi Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu, având ca sponsor principal BCR.