Colegiul Economic „Partenie Cosma" - Premiu special obţinut în Ungaria
La acest sfârşit de săptămână Colegiul Economic „Partenie Cosma" a participat la Concursul Naţional de Gastronomie „Göndöcs Benedek", din Gyula, fiind singura unitate şcolară din România prezentă la eveniment. Elevii şi profesorii nu s-au întors cu mâna goală, aducând cu ei un premiu special.
Concursul, aflat la a treia ediţie, este organizat de către Colegiul „Göndöcs Benedek", fiind structurat pe secţiuni de concurs, adresat mai multor categorii de participanţi în meseriile cofetar, bucătar, lucrător comercial şi ospătar. Concurenţii au pregătit preparate culinare şi deserturi care în mod obligatoriu trebuiau să conţină miere de albine. Concursul s-a desfăşurat în sala de sport a Colegiului „Göndöcs Benedek", iar la deschiderea festivă au participat oficialităţi ale oraşului Gyula, precum şi reprezentantul Asociaţiei Naţionale de Gastronomie din Ungaria. Colegiul Economic a trimis un echipaj format din Bodnár Akós (X I) şi Szücs Istvan (XIII H), însoţiţi de prof. Monica Faur şi maistrul intructor Elena Benţan, care au participat la secţiunea „echipe de elevi cofetari". În dimineaţa concursului preparatele au fost expuse pe standurile special amenajate de către concurenţi. „După evaluarea creaţiilor culinare de către membrii juriului, alcătuit din campioni olimpici cofetari şi bucătari, a urmat o sesiune de comunicări privind importanţa plantelor medicinale într-o alimentaţie sănătoasă, perfecţionarea în meseria de cofetar în cadrul şcolii germane, realizarea de grilaje, tendinţe de Crăciun în amenajările florale", ne-a transmis prof. Monica Faur. După deliberări, juriul a acordat echipei elevilor orădeni premiul special la secţiunea echipe de elevi cofetari.
„Dorim să mulţumim şcolii organizatoare, Colegiul "Göndöcs Benedek", pentru invitaţia făcută şi căldura cu care am fost primiţi, sperând că acest concurs a fost doar începutul unei colaborări promiţătoare între cele două unităţi şcolare", a spus prof. Monica Faur.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.