Pe parcursul acestei săptămâni "Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" a găzduit o serie de activităţi organizate de profesoarele de specialitate Livia Mircea şi Gergely Eniko cu ocazia Zilei Mondiale a Francofoniei, care se marchează în fiecare an pe data de 20 martie.

 

Activităţile au inclus o serie de prezentări power-point care au conţinut lucrări pe teme precum "SOS Copiii - Haiti", "Francofonia şi simbolurile ei" etc. Ulterior, elevii de gimnaziu au fost provocaţi la un concurs de colaje şi desene, având posibilitatea să facă dovada talentului lor, dar au putut să-şi verifice şi cunoştinţele despre cultura franceză. Creaţiile elevilor cu desene tematice sunt expuse în holul şcolii, unde pot fi admirate de cei interesaţi. La competiţie s-au înscris cu lucrări elevi din mai multe şcoli şi licee orădene, iar cele mai reuşite exponate au fost recompensate de organizatori cu premii şi diplome de participare. A doua parte a activităţilor a constat într-o competiţie adresată liceenilor, la care s-au înscris mai multe echipaje de la C.N. "Emanuil Gojdu", C.E. "Partenie Cosma", C.T. "Transilvania" şi Liceul Teoretic "Aurel Lazăr". Acestea au trebuit să-şi aleagă numele unei ţări francofone, pe care să o reprezinte într-o formă cât mai originală. Participanţii s-au întrecut şi în cadrul unui concurs pe teme de cultură şi civilizaţie franceză, iar la final liceenii au avut de susţinut un moment artistic în limba franceză, care să conţină fie monologuri, fie scenete, poezii sau cântece. "Prestaţia concurenţilor a fost apreciată de un juriu format exclusiv din elevi de clasa a XII-a, care nu au fost implicaţi în spectacol, iar la final toţi concurenţii au primit premii de participare", a explicat profesoara de limba franceză Livia Mircea, organizatoarea activităţii.