Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Oradea - EMUNovici III - Conferinţă de dezbateri academice
Zeci de liceeni şi studenţi din mai multe oraşe din ţară se întâlnesc, zilele acestea, la Oradea, tinerii participând la a treia ediţie a conferinţei de dezbateri academice „EMUNovici”, organizată de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.
Oradea găzduieşte, în perioada 19 - 22 septembrie a.c., în organizarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” în parteneriat cu Facultatea de Drept din cadrul Universității din Oradea, cea de-a treia ediție a conferinței de dezbateri academice „EMUNovici”, cu o tematică specifică problematicii organismelor Organizației Națiunilor Unite. Ceremonia de deschidere a avut loc joi, în sala festivă a Colegiului Național „Mihai Eminescu”, moment la care au participat, alături de conducerea instituției gazdă, prof. dr. Livia Cătălina Muntean, și a coordonatorului clubului de dezbateri „Polemos”, prof. dr. Elvira Groza, implicat și în organizarea edițiilor precedente, conf. univ. dr. Cristian Miheș, decanul Facultății de Drept, respectiv lector univ. dr. Mihai Maci, de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Departamentul Relații Internaționale, Horea Abrudan, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor. De asemenea, la deschiderea conferinţei a fost prezent profesorul Bogdan Pleşa – Colegiul „Mihai Eminescu” iar din partea Primăriei Municipiului Oradea, Mariana Goia, reprezentant al Compartimentului Management sănătate si educație. Cuvântul de deschidere i-a aparţinut prof. Livia Cătălina Muntean. “Scopul vostru în aceste zile nu este doar de a discuta, ci de a învăţa să negociaţi, să colaboraţi, să găsiţi soluţii comune. Fiecare dintre voi reprezintă, în această conferinţă, o naţiune, cu propriile interese, dar este crucial să căutaţi compromisuri şi soluţii care să aducă beneficii tuturor. Sper ca această dezbatere să fie un exemplu de dialog productiv şi sunt convinsă că veţi avea o conferinţă captivantă, pentru voi toţi”, le-a transmis tinerilor, directorul şcolii gazdă. La dezbateri vor participa aproape 40 de tineri, cei mai mulţi liceeni, dar și studenți din Iași, Cluj-Napoca, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare, Roman și Oradea. Sub genericul Model United Nations (MUN), conferințele de acest gen simulează demersurile Organizației Națiunilor Unite în diverse domenii/arii de acțiune. Ele își propun dezvoltarea abilităților de oratorie, public speaking și leadership prin intermediul dezbaterilor, desfășurate integral în limba engleză, conform procedurilor aplicate în cadrul ședințelor Națiunilor Unite. Dezbaterile stimulează gândirea critică a participanților, încurajându-i să cerceteze problematica în cauză în acord cu rolul repartizat, fie de delegat al unei țări, instituții, entități/comunități/grup de interese, fie de reprezentant oficial al ONU sau al altor organizații/structuri guvernamentale. Dezbaterile pe comitete (secțiuni) vor avea loc la Facultatea de Drept. Inițiatorul acestui gen de conferințe în Oradea este liceanul Vlad Munteanu, elev în clasa a XII-a D la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, lansat în spațiul dezbaterilor de către prof. dr. Elvira Groza. În fiecare ediție a conferinței, Vlad Munteanu, în calitate de Secretar General, a valorificat experiența acumulată la manifestări similare organizate la Iași și București, stimulând implicarea și spiritul de echipă al tuturor elevilor orădeni angrenați în organizarea și desfășurarea acțiunii. “Conferinţa noastră se bucură de o a treia ediţie, ceea ce a asigurat continuitatea, care ne bucură în mod excepţional, mai ales din considerentul că s-au coalizat mai mulţi tineri orădeni decât la ediţiile precedente. Jumătate din secţiunile pe care le avem prezente la această conferinţă sunt noutăţi, şi anume Oficiul Naţiunilor Unite pentru Afaceri Spaţiale respectiv Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga”, a precizat iniţiatorul conferinţei, Vlad Munteanu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.