În aceste zile, Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" aniversează 30 de ani de la înfiinţare, colectivul profesoral împreună cu elevii pregătind o serie de acţiuni pentru a serba momentul. Primul moment dedicat aniversării a fost Balul Bobocilor, care s-a desfăşurat la Discoteca No Problem.

Manifestările dedicate aniversării celor 30 de ani de funcţionare a Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida" se vor desfăşura pe durata a trei zile. Prima acţiune a avut loc deja, fiind vorba de Balul Bobocilor. Manifestările continuă azi, când au fost programate mai multe concursuri educative şi sportive în care sunt implicaţi atât elevii, cât şi profesorii colegiului. Acţiunile dedicate Zilelor şcolii vor continua la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" vineri, cu prezentarea unor lucrări ale elevilor şi profesorilor care activează în şcoală şi o serie de momente artistice. "A fost aleasă ziua de 26 octombrie ca zi a şcolii datorită numelui pe care aceasta îl poartă, "Dimitrie Leonida". În această dată este şi ziua Sfântului Dumitru şi ni s-a părut cea mai oportună alegere", ne-a declarat, Georgeta Sadoveanu, directorul colegiului.