Colegiul Tehnic nr. 1 din Vadu Crişului şi-a deschis porţile ieri dimineaţă, la ora 9.00. În acest an şcolar 930 de elevi vor frecventa orele de curs la această instituţie de învăţământ.

Deschiderea anului școlar a început cu slujbele religioase oficiate de către preotul ortodox Florin Mititean, cel greco-catolic, Vasile Țânțaș, și cel reformat, Papp Csaba. A urmat apoi Florin Olimpiu Mălai, directorul Colegiului Tehnic, care a citit mesajul Inspectoratului Școlar Județean Bihor. Directorul Mălai a mulțumit părinților pentru încredere în unitatea de învățământ din Vadu Crișului, cadrelor didactice, poliției locale, Primăriei și Consiliului Local pentru susținere. „Dragi elevi, data de 5 septembrie marchează începutul unei noi etape în procesul vostru de dezvoltare. Vă asigurăm de tot sprijinul nostru şi vom căuta cele mai bune soluţii pentru a vă ajuta”, a spus, printre altele, directorul. Maier Zoltan, directorul adjunct al școlii, a spus, în discursul său, printre altele: „Trăim astăzi, cu toţii, un moment emoţionant şi special, pe care fiecare dintre cei prezenţi îl experimentează în felul său. Bobocilor, elevi care ne păşesc pentru prima dată pragul, vă urăm un bun venit la şcoala noastră! Sperăm că anii pe care îi veţi petrece în băncile acestea să fie anii formării voastre ca oameni şi specialişti în domeniul pe care vi l-aţi ales. Drumul nostru împreună este drumul cunoaşterii şi al autocunoaşterii. Pe acest drum ne angajăm împreună, elevi şi profesori”.

Dorel Cosma, primarul comunei Vadu Crișului, a vorbit despre proiectul câștigat şi implementat de către comună, prin care Colegiul a fost dotat cu 870 de tablete, cu laptopuri, fiecare clasă cu table interactive, cu videoproiector etc. „Urez bun venit celor care au sosit în această toamnă la Colegiul Tehnic din Vadu Crişului, o instituţie deosebită de pe valea Crişului Repede. Şi noi, administraţia publică locală facem eforturi deosebite pentru a sprijini şcoala. Vă asigurăm că şi în continuare vom sprijini conducerea Colegiului, pentru ca procesul instructiv-educaţional să se desfăşoare în condiţii bune”, a spus primarul Cosma.

În final, șeful de post local, Cristian Ianc, a transmis salutul de început de an şcolar al Poliției Judeţene Bihor.

Ioan HASAS