Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului - Rată foarte bună de promovare la Bacalaureat 2026
Absolvenţii Colegiului Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului au obţinut rezultate foarte bune la examenul național de Bacalaureat, transformând această sesiune într-un adevărat motiv de mândrie pentru întreaga comunitate locală.
În sesiunea din acest an, rata totală de promovare a fost de 77%, performanța fiind completată de faptul că 85% dintre absolvenții promoției curente au reușit să treacă cu brio „examenul maturității”. Aceste cifre confirmă seriozitatea, perseverența și implicarea elevilor, precum și profesionalismul cadrelor didactice din cadrul instituției.
Performera acestei sesiuni este eleva Maria Scurt, înscrisă la profilul „Tehnician în activități economice”. Ea a obținut cea mai mare notă din liceu, o medie remarcabilă de 9,81, demonstrând că profilul tehnic poate genera rezultate de top la nivel județean.
Conducerea liceului a transmis că aceste rezultate reflectă efortul comun al elevilor, profesorilor și părinților, demonstrând că educația de calitate, susținută prin muncă și colaborare, conduce întotdeauna la performanță.
Fideli viziunii instituției – „Locul unde te pregătești la nivelul standardelor europene” – reprezentanții colegiului promit să ofere în continuare elevilor oportunități de dezvoltare, un mediu educațional modern și sprijinul necesar pentru a-și construi un viitor de succes. Felicitări tuturor absolvenților și mult succes în parcursul universitar și profesional!
Ioan HASAS



Comentarii
Nu există nici un comentariu.