„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la…” literatura prezentă în manualul de Limba și literatura română pentru clasa a VII-a, parcă-mi saltă și acum inima de sistole repetate, căci se apropie de un iminent infarct…

Iertat să-mi fie, iubite cititorule, anacolutul din incipit, dar cred că intru involuntar în nota specifică manualului de clasa a VII-a, care este, după mine, un anacolut cu dimensiuni hiperbolizate, definit mai ales de întreruperea șirului logic al oricărui raționament după care s-ar putea construi un manual. Parcurgerea unităților pe care se structurează acest material este, de fiecare dată, o provocare pentru sinapsele mele, care suferă tot mai multe miastenii, cu fiecare „noutate interdisciplinară” pe care o găsesc trântită, repet, fără vreo logică sau continuitate în paginile manualului.

În schimb, am apreciat răsfoind manualele pentru gimnaziu și mai ales pe cele pentru clasa a VII-a, titlul unei unități de învățare, „Călătorie în necunoscut”, un titlu încărcat de premoniții, care până la urmă s-au adeverit. În sfârșit, devin personaj de poveste, căci am impresia că titlul este o traducere liberă a vestitului dicton dantesc „Lăsați orice speranță, voi cei care intrați aici [în infern]”, iar eu, umil profesor de limba și comunicarea română trăiesc o continuă comedie, departe de a fi „divină”, mai degrabă „de vină” pentru viitoarele generații de analfabeți și agramați care se vor ocupa de viitorul nostru. Dilema mea rămâne însă, în care dintre cercurile dantești mă plasează manualul: între mâncăi, eretici poate… Ba nu! Mai bine în al nouălea cer(c): trădătorii. Asta pentru că în fiecare oră, cu fiecare pagină de limbă și comunicare, căci de literatură nu prea putem vorbi, trădez tot mai mult crezul meu de dascăl, literatura și cultura română și, mai ales, încrederea unei noi generații în sistemul românesc de învățământ.

Niciodată nu am simțit mai acut ca acum o conspirație la nivel național, cu implicare internațională, împotriva evoluției poporului român. Orice națiune investește în viitorul ei, acordând atenție educării noilor generații în spiritul valorilor proprii. Or noi, cu manualele pe care le edităm pentru elevii de gimnaziu, ilustrăm incontestabil spiritul epigonismului descris în poezia lui Eminescu: „Iară noi, noi epigonii, simțiri reci, harfe zdrobite”... De ce? Simplu: „pentru că pantofi”. Răspunsul inept pe care l-am oferit s-ar putea să devină laitmotiv al unei generații educate în acest spirit.

Abundența paginilor de limbă și comunicare din manualele pentru clasa a VII-a, în care accentul cade pe exprimarea emoțiilor, pe comunicarea la nivel grafic mai degrabă decât pe cea verbală, a unităților care prezintă fapte de limbă română sub forma unor „posibilități combinatorii” anticipează parcă imaginea unei educații superficiale, în funcție de „posibilitățile” fiecăruia… Despre ce limbă română vom vorbi, când manualul este plin de termeni preluați din metodicile sau didacticile după care se predau limbile străine? Sau poate limba noastră va deveni în curând o limbă străină pentru mulți dintre noi? Cât despre comunicare, ce vom comunica, ce sentimente, ce trăiri ale scriitorilor transpuse în formă artistică, dacă elevii vor cunoaște literatura română doar din amintirile din copilăria părinților lor? Și atunci revin: care este scopul acestei epurări literare din manualele de gimnaziu? Eu găsesc doar o explicație: cu cât știm mai puțin despre literatura noastră, despre cultura noastră, cu atât știm mai puțin despre noi și putem fi mai ușor manipulați, generațiile de actuali elevi, viitori studenți vor fi contorsioniștii nevoilor altor sisteme de educație, deci vor servi mult mai firesc interesele altora decât ale nației lor.

Stimați colegi, profesori de limba și mai ales de literatura română, ne revine nouă menirea, datoria, obligația morală de a aduce în fața elevilor literatura română formatoare de valori! Să nu lăsăm principiile morale pe care s-au fundamentat atâtea generații de oameni de cultură să se perimeze, să nu ne lăsăm elevii, să nu ne lăsăm copiii fără modele din literatura română, căci vom ajunge la un grad de incultură cangrenos, care va determina amputarea tot mai ușoară a spiritului românesc.

Diana Laslău

Profesoară de limba și literatura română, Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea

NOTA Redacţiei - Ceea ce trebuia să fie Colocviul revistei „Familia” devine Colocviul ziarului „Crișana”, spre beneficiul unui public receptiv și sensibil la transformările învățământului românesc. Alte opinii sunt binevenite.  (Ion Simuț)