Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Bihor, unica structură de reprezentare a celor 95.000 de elevi bihoreni, este în căutare de elevi de liceu dornici să se implice în activitatea de reprezentare a beneficiarilor primari ai educației.

 

Echipa CJE BH are nevoie de voluntari doritori să se implice și să pună în practică demersurile și proiectele structurii, ce vizează dezvoltarea unui mediu educațional mai bun în școlile bihorene.

Orice elev de liceu poate aplica pentru unul dintre cele 6 departamente aflate în subordinea Biroului Executiv: departamentul PR și comunicare – responsabil de politica de imagine a CJE BH, ocupându-se activ de facilitarea încheierii de parteneriate între acesta și alte structuri, organizații ori instituții, plus asigurarea unui contact permanent cu mass-media, departamentul „Avocatul elevului” – supervizează respectarea drepturilor omului/copilului în cadrul instituțiilor de învățământ, fiind menit să încurajeze cooperarea, spirirtul civic și interacțiunea respectuoasă, în ciuda diversităţii elevilor din perspective etnice, religioase, culturale sau de gen, departamentul de cultură, educație și programe școlare – se ocupă de implementarea proiectelor sugerate de Biroul Executiv, organizând activități și proiecte cu caracter cultural, având drept public țintă elevii, departamentul pentru învățământ profesional, tehnic, vocațional – organizează întâlniri cu membrii reprezentativi ai structurilor școlare de acest fel, identificând și soluționând problemele întâmpinate, departamentul pentru incluziune educațională – are rolul de a purta discuții cu psihologii școlari, implementând campanii de informare cu privire la denigrarea elevilor în mediul educațional și departamentul pentru activități sportive care se ocupă de organizarea concursurilor și competițiilor sportive, îndemnând elevii și profesorii la un stil de viață sănătos.

„Dacă ești de părere că te-ai potrivi să organizezi proiecte în departamentele enumerate și vrei să iei parte la procesul de îmbunătățire a sistemului educațional, alătură-te nouă! Ridică-te din bancă și fii vocea colegilor tăi!”, se mai afirmă în comunicatul CJE BH.