Cu toate că dascălii din întreaga ţară ameninţă că vor boicota sfârşitul anului şcolar şi nu vor participa la organizarea examenelor naţionale, profesorii bihoreni nu au decis însă dacă vor participa sau nu la protestele care se pregătesc. Mai mult, doar jumătate dintre cadrele didactice din Bihor doresc declanşarea grevei, în timp ce restul de 50% nu consideră oportun acest lucru. Federaţia Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" a adresat un nou apel preşedintelui Traian Băsescu, cel care a girat semnarea acordului din noiembrie dintre profesori şi Executiv, solicitând şefului statului să intervină în tratativele lor cu Guvernul. Toate celelalte sindicate din învăţământ sunt decise să demareze ample acţiuni de protest în cazul în care nu se vor găsi soluţii concrete la problemele lor, acestea putând ajunge până la boicotarea sfârşitului anului şcolar. Conducerea Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor a avut, la sfârşitul săptămânii trecute, o întâlnire cu liderii de sindicat din toate zonele judeţului, în cadrul acesteia luându-se în discuţie participarea profesorilor bihoreni la acţiunile de protest. Până ieri, SLÎ Bihor trebuia să ştie concret care este opţiunea cadrelor din judeţul nostru, dacă aceştia doresc sau nu să declanşeze greva generală. Cu toate acestea, sindicaliştii bihoreni s-au dovedit a fi nehotărâţi, rezultatele sondajelor din teritoriu arătând că doar jumătate dintre unităţile şcolare care au transmis deja răspunsul lor SLÎ doresc să participe la grevă. Ceilalţi dascăli nu consideră benefică boicotarea anului şcolar, dar o hotărâre concretă în acest sens urmează a fi luată în aceste zile, după ce opţiunile tuturor profesorilor vor fi centralizate.