Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor, s-a dezbătut printre altele lipsa fondurilor pentru plata salariilor profesorilor. Deja obişnuiţi cu întârzierile la plata salariilor, unii profesori au aflat că primăriile nu au bani să-i plătească nici pe luna mai, ceea ce ridică mari semne de întrebare şi cu privire la drepturile salariale ce li se cuvin pe perioada vacanţei. Conform informaţiilor primite de la Ioan Ţenţ, preşedintele SLI Bihor, învăţământul este finanţat prin trei surse: Ministerul Educaţiei şi Cercetării virează bani Inspectoratelor şcolare pentru cluburile sportive şi cluburile copiilor, învăţământul de masă primeşte bani de la bugetul de stat, capitolul TVA, bani care ajung la Consiliul judeţean de unde sunt distribuiţi Consiliilor locale, iar pentru învăţământul special banii vin de la Consiliile judeţene. Cu toate acestea, unele primării au precizat că nu sunt bani suficienţi pentru salarii. În această situaţie se găsesc profesorii de la de la Şcolile cu clasele I-VIII Tarcea, Olcea, Sântandrei, Sânnicolau Român, Brusturi, Auşeu, Girişu de Criş, de la Liceul Teoretic Săcueni, Grupul Şcolar Agricol Cadea şi de la Grupul Şcolar Industrial Suplacu de Barcău. "Suntem singura categorie din ţară care suntem umilită. Pentru învăţământul românesc niciodată nu sunt bani şi toată lumea dă vina pe celălalt pentru situaţia creată", a precizat Ioan Ţenţ. Liderii sindicali s-au adresat cu această problemă prefectului Ilie Bolojan, singura persoană care s-a arătat dispusă să se implice. Un alt punct dezbătut a fost cel legat de indexarea salariilor. Liderii sindicali au precizat că nici actualul Executiv nu-şi respectă angajamentele faţă de profesori. "Salariile celorlalte categorii de bugetari au fost indexate deja în ianuarie, cele ale dascălilor vor fi majorate numai începând cu luna iunie şi nu din martie cum s-a promis", a precizat Ioan Ţenţ.