Recent, timp de trei zile, staţiunea Băile Felix a găzduit "Consfătuirea cadrelor didactice din şcolile cu predare în limba slovacă". La dezbateri au participat cadre didactice din patru judeţe în care există comunităţi de slovaci, alături de reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi invitaţi străini.

Deschiderea oficială a lucrărilor a avut loc în prezenţa unor cadre didactice, a reprezentanţilor Ministerului Educaţiei şi a unor invitaţii străini, reprezentanţi ai Ministerului Învăţământului din Slovacia şi ai Facultăţii "Constantin Filozof" din Branska Bystrica. Cadrele didactice din străinătate le-au prezentat dascălilor slovaci din România noile tipuri de predare psihopedagogică aplicate în Uniunea Europeană. În prima parte a discuţiilor au avut loc dezbateri la care au participat toate cadrele didactice, fiind abordate probleme generale ale învăţământului, iar în cea de-a doua, discuţiile s-au desfăşurat pe nivele de pregătre şi discipline. În acelaşi context, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au prezentat propunerile pentru pachetul de legi privind învăţământul, ce urmează să fie definitivat şi înaintat Parlamentului. La consfătuire au participat 100 de cadre didactice din patru judeţe în care există comunităţi de slovaci: Bihor, Sălaj, Arad şi Timiş.