Cadrele didactice din mediul rural care nu deţin o locuinţă şi nici nu li se poate oferi una în localitatea unde au postul vor beneficia de decontarea cheltuielilor de transport pentru deplasarea la locul de muncă, potrivit unei iniţiative legislative aprobate, joi, de Senat. Propunerea legislativă modifică un aliniat din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, stabilind că personalul didactic din mediul rural beneficiază de decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun, la şi de la locul de muncă, doar în cazul în care nu dispune de locuinţă şi nu i se poate oferi o "una corespunzătoare" în localitatea unde are postul. Potrivit modificărilor aduse de Senat, în cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de domiciliu şi sediul instituţiei de învăţământ, se va deconta contravaloarea a 7,5 litri de benzină Premium la 100 km parcurşi, "dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală sau cu alte mijloace". De asemenea, în cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu alte mijloace, se va deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport va fi făcută de administraţia publică locală. Proiectul legislativ fusese, anterior, respins de Camera Deputaţilor, însă Senatul are rolul de Cameră decizională în acest caz.