Doar 71,48% dintre cazanele din unităţile de învăţământ sunt autorizate
Reprezentanţii Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) au prezentat, în cadrul Colegiului Prefectural, situaţia actuală a autorizării centralelor termice din unităţile de învăţământ din judeţul Bihor rezultată în urma controalelor efectuate şi a autorizaţiilor acordate.
Potrivit raportului întocmit de Inspecţia Teritorială Oradea, au fost identificate 307 cazane dispuse în centralele termice care
deservesc unităţile de învăţământ din judeţul Bihor. Faţă de luna septembrie 2007, în acest an, numărul cazanelor este mai mare cu 10%. Din totalul cazanelor din centralele termice identificate în unităţile de învăţământ din judeţul Bihor, 213 sunt autorizate, ceea ce reprezintă un procent de 71,48%. Reprezentanţii Inspecţiei Teritoriale ISCIR Oradea au precizat că, din cele 89 de cazane neautorizate, 17 cazane sunt oprite de Inspecţia Teritorială Oradea, şapte sunt oprite de deţinători, 37 de cazane sunt în proces de obţinere a autorizării, iar 28 de cazane sunt în lucru.
"Procentul cazanelor autorizate a crescut faţă de anul 2007 cu 12 procente, în condiţiile în care şi numărul de cazane montate în şcoli a crescut cu aproximativ 10 procente. Numărul de cazane autorizate a crescut de la 164 în luna noiembrie a anului trecut la 213 în luna septembrie a acestui an", au anunţat reprezentanţii IT ISCIR Oradea în cadrul Colegiului Prefectural. În această perioadă Inspecţia Teritorială Oradea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor desfăşoară o acţiune de consiliere şi sprijinire din punct de vedere tehnic a instituţiilor de învăţământ, astfel încât centralele termice aflate în dotarea lor să poată funcţiona în condiţii de siguranţă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.