Ediţia a II-a Zilelor Cărţii - La Facultatea de Protecţia Mediului, semne bune anul are
A doua ediţie a Zilelor Cărţii la Facultatea de Protecţia Mediului a debutat ieri cu nu mai puţin de 17 lansări de carte. Prima zi din februarie a fost dedicată autorilor de la Catedra Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare - Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, urmând ca joi să fie lansate cărţile cadrelor didactice din celelalte catedre ale Facultăţii de Protecţia Mediului: Agricultură - Horticultură, Ingineria Mediului, Silvicultură, Inginerie şi Management în Alimentaţie Publică şi Agroturism - Zootehnie şi Fizică - Chimie - Informatică.
Decanul Vasile Bara a apreciat, în deschiderea evenimentului, strădania autorilor, cadre didactice ale facultăţii, care au depus un efort considerabil pentru realizarea unor lucrări de specialitate bine sistematizate şi documentate, scopul întocmirii unor lucrări calitative fiind atins. "Este un început de an bun pentru facultatea noastră şi sper ca astfel de evenimente să devină o tradiţie", a spus decanul Vasile Bara. În cadrul evenimentului de ieri, fiecare carte a fost prezentată pe scurt de către specialiştii instituţiei, volumele constituindu-se în veritabile instrumente ale cunoaşterii pentru studenţi şi nu numai. Cărţile recenzate ieri sunt: "Controlul sanitar veterinar al alimentelor în unităţile agro-alimentare" (prof. univ. dr. Vasile Bara), "Curs de toxiinfecţii alimentare" (prof. univ. dr. Vasile Bara), "Ambalaje şi design în industria alimentară" (prof. univ. dr. Gheorghe Sarca), "Pomicultura" (prof. univ. dr. Gheorghe Sarca), "Controlul şi analiza zahărului şi produselor zaharoase (prof. univ. dr. Gheorghe Sarca), "Curs de microbiologia solului (conf. univ. dr. ing. Camelia Bara), "Ghid practic de toxicologie alimentară (şef lucr. dr. ing. Lucian Bara), "Ghid practic de igienă a produselor agroalimentare" (şef lucr. dr. ing. Lucian Bara), "Tehnologia prelucrării cărnii" (şef. lucr. dr. ing. Adrian Timar), "Tehnologii generale în industria alimentară" (şef. lucr. dr. ing. Adrian Timar), "Noţiuni fundamentale de chimie analitică, calitativă, cantitativă şi instrumentală" (şef lucr. dr. ing. Adriana Chiş), "Producerea de sămânţă la grâul de toamnă în Câmpiile de Vest" (şef lucr. dr. Anca Brata), "Marketing, calitatea şi competitivitatea pe piaţă a produselor agricole şi agroalimentare" (şef lucr. dr. Gheorghe Sârb), "Aspecte privind dezvoltarea regională în România şi Uniunea Europeană" (şef lucr. dr. Gheorghe Sârb), "Materii prime vegetale, condiţionarea, păstrarea şi expertiza calităţii" (şef lucr. dr. ing. Nicolae Hodişan, şef lucr. dr. Adrian Timar), "Irigarea porumbului în Câmpia Crişurilor" (prep. dr. ing. Cristian Domuţa, prof. univ. dr. Cornel Domuţa), "Materii prime vegetale" (prep. dr. ing. Cristian Domuţa, prof. univ. dr. Cornel Domuţa). Seria de evenimente de la Facultatea de Protecţia Mediului va continua şi săptămâna viitoare. Astfel, în cadrul Galei Premiilor Facultăţii de Protecţia Mediului, ce va avea loc marţi, 8 februarie, de la ora 12.00, autorii a două cărţi vor primi Diplomă de Excelenţă, iar autorii unei singure cărţi vor primi Diplomă de Merit. Vor primi de asemenea diplome cadrele didactice care au publicat lucrări ştiinţifice din categoria ISI, cele care au proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale în derulare şi autorii de brevete. Nu în ultimul rând, cadrele didactice care şi-au susţinut teza de doctorat în anul 2010 vor primi Diplomă de Excelenţă ca semn al preţuirii şi respectului comunităţii academice şi a conducerii facultăţii pentru eforturile depuse.
Aceste distincţii se vor adăuga în panoplia facultăţii Diplomei de Excelenţă a Academiei Române decernată recent decanului prof. univ. Dr. Vasile Bara cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei "pentru remarcabile activităţi profesionale, ştiinţifice, didactice universitare şi manageriale desfăşurate de-a lungul anilor, cu devotament şi înaltă competenţă, recunoscute pe plan naţional şi internaţional în forurile de specialitate"
Koteles a venit direct de la fotbal? Sau cum a aterizat cu tinuta asta la festivitati? Se poate asa ceva dom' Bara?
I. "Controlul sanitar veterinar al alimentelor în unităţile agro-alimentare" (prof. univ. dr. Vasile Bara). 1. Dle Bara: alimentele la care vă referiţi, sunt de origine exclusiv animală? Dacă da, de ce acest aspect nu este specificat în titlul cărții? II. Despre: "Curs de microbiologia solului conf. univ. dr. ing. Camelia Bara), "Ghid practic de toxicologie alimentară (şef lucr. dr. ing. Lucian Bara), "Ghid practic de igienă a produselor agroalimentare" (şef lucr. dr. ing. Lucian Bara)...” 1. Câţi ani de experienţă efectivă în domeniu, au avut până la luarea doctoratului, cei doi autori [ex: în producţie (a nu se înțelege: bufet de incintă/bar), în cercetare (inclusiv staţii pilot moderne FPM Oradea), de laborator ş.a.]? Câţi ani de experienţă efectivă, au în prezent? III. Pe când şi la FPM, un decan de talia unora ca: Segal Brad/Rodica, Banu Constantin, Popa Corneliu, Petru Alexa, toţi foste/actuale cadre didactice universitare, la actuala Fac. de ştiinţa şi ingineria alimentelor, din Galaţi?
Atat de multe lucrari intr-un timp atat de scurt... observam ca apar autori cu 2, 3 carti...ceva de genul:"pe banda rulanta"!
ma intreb ce valoare pot avea absolventi unor aseamenaea facultati!
oare ce valoare pot avea acele carti scrise din alte carti!?......asa orice prost scrie carti!:)