Luna august este pentru cei mai mulți dintre noi acea perioadă frumoasă din an a relaxării, a vacanțelor sau  a concediilor, un timp în care ne îngăduim anumite lucruri pe care, foarte probabil, nu ni le-am permite în restul anului și pentru care tânjim în tot acest interval. Este acel moment din an când ne dorim unele mici „extravaganțe”, altfel de neconceput în timpul școlii sau al serviciului. Numai că planeta noastră nu ține cont de micile noastre plăceri – mai mult sau mai puțin vinovate – sau comportamente precum risipa alimentară, energetică sau a altor resurse. O asemenea atitudine s-ar putea să afecteze generații de-a rândul. Iată de ce, în cele ce urmează, vă propun să discutăm despre modul în care putem construi o relație sustenabilă cu mediul fizic înconjurător, precum și despre acele gesturi mărunte pe care fiecare dintre noi le poate face în îndeplinirea acestui obiectiv.

Invitata noastră de astăzi este doamna Anca Brata, profesor universitar, doctor habilitat la Universitatea din Oradea, Facultatea de Protecția Mediului, Departamentul de Inginerie a Produselor Alimentare.

Bună ziua, bine ați venit!

Bună ziua, bine v-am găsit.

Doamna Anca Brata este absolventă a Colegiului Național „Alexandru Roman” din Aleșd, județul Bihor, respectiv a Universității din Oradea, fiind dublu licențiată în marketing (Facultatea de Științe Economice), respectiv în în ingineria și managementul alimentației publice și agroturismului (Facultatea de Protecția Mediului). Doctoratul în științe l-a obținut în domeniul Agronomiei, iar abilitarea în ingineria și managementul agroturismului și dezvoltării durabile. Cariera doamnei Brata a început cu ceva vreme în urmă în funcția de director economic în mediul privat, iar astăzi este profesor universitar, doctor habilitat la Universitatea din Oradea.

Vă rugăm să ne prezentați, pe scurt, Facultatea de Protecția mediului a Universității din Oradea unde predați.

Facultatea de Protecția Mediului are un profil complex, deoarece gestionează 5 departamente și anume: Agricultură și Horticultură, Ingineria Produselor Alimentare (în cadrul căruia îmi desfășor activitatea), Silvicultură și Inginerie Forestieră, Zootehnie și Agroturism, respectiv Ingineria Mediului. Facultatea noastră pregătește specialiști în domenii care sunt direct legate de resursele naturale, de producția de alimente și de dezvoltare sustenabilă. Eu o consider locul unde educația, cercetarea și practica se întâlnesc pentru a oferi soluții concrete la problemele pe care societatea noastră le are.

În contextul actual în care universitățile depun eforturi pentru a-și atrage un număr cât mai mare de studenți, sunteți mulțumită de „recolta” Facultății de Protecția mediului de anul acesta?

În urma procesului de admitere stăm destul de bine, dar mai avem locuri disponibile la majoritatea departamentelor și specializărilor. Este important însă să precizez că acestea sunt doar la forma de învățământ „cu taxă”, întrucât cele „bugetate” au fost deja ocupate.

Ce îi motivează pe elevi să își dorească să devină studenți ai Facultății de Protecția Mediului din Oradea? Cu ce îi atrageți dumneavoastră, pe de altă parte  pe acești tineri să studieze aici?

Eu consider că domeniile care se studiază în cadrul facultății noastre sunt foarte actuale, dar  și de viitor. Pe de altă parte, suntem destul de apropiați de studenți și avem colaborări cu mediul economic. În felul acesta, încercăm să facem legătura dintre studenți, mediul economic, respectiv cercetare în laborator, iar rezultatele obținute se implementează în economia reală.

Din acest punct de vedere, vă considerați o facultate sustenabilă?

Sustenabilitatea este strâns legată de educație și se realizează prin educație. Oamenii înțeleg că resursele naturale nu sunt nelimitate și că în spatele fiecărui produs este un consum de apă, de energie, de materii prime și muncă. Educația formează nu doar specialiști, ci și cetățeni mai responsabili. Pentru mine, educația stă la baza sustenabilității, deoarece nu putem proteja ceea ce nu înțelegem. În plus, nu putem schimba comportamente atâta timp cât nu suntem conștienți de consecințele faptelor noastre. Astfel, sustenabilitatea începe prin educație și continuă prin alegerile pe care le facem în fiecare zi.

Cum se construiește această sustenabilitate în special în domeniul alimentației publice, sector în care sunteți mai mult decât implicată?

Iarăși ne întoarcem la educație! Cred că educația este fundamentul în dezvoltarea unui viitor sustenabil și, așa cum spuneam și înainte, sustenabilitatea o construim în fiecare zi prin acțiunile noastre. Revenind la întrebarea dumneavoastră, aș dori să spun că risipa alimentară este cel mai clar exemplu de utilizare nesustenabilă a resurselor. O întâlnim pe întreg lanțul alimentar, de la producția de materii prime, la procesare, la depozitare, transport și apoi comercializarea în magazine alimentare, în HORECA sau în gospodării.

Cam ce cantitate de alimente aruncă o persoană, în medie, pe an?

Nu vreau să vă încarc cu statistici, însă trebuie să fac o mențiune pentru a ne da seama unde ne situăm. Îmi vin în minte informațiile furnizate de Eurostat pentru anul 2024, care preciza că în lume, în anul respectiv s-au aruncat un miliard de tone de alimente. Dacă analizăm lucrurile din punct de vedere financiar, la un cost estimat de 20 de RON kilogramul de alimente, iar o persoană aruncă, în medie, 80 kg într-un an, rezultă 1.600 RON. Asta înseamnă că un angajat cu un salar mediu în România muncește cinci-șase zile pe an doar pentru alimentele pe care le aruncă!

Care considerați că sunt principalele cauze care pot genera un asemenea fenomen?

Cauzele sunt diverse și țin de locul unde se produce risipa alimentară. Cred că în momentul acesta, ar trebui să ne referim mai mult la gospodăriile personale. În opinia mea, cauzele constau în obiceiurile noastre mici de zi cu zi. De multe ori, mergem la magazin fără să verificăm acasă frigiderul, cămara sau congelatorul, adică stocurile de alimente pe care le avem. Nu ne facem o listă și cumpărăm toate alimentele despre care credem că avem nevoie. Le punem în frigider și după două zile nu ni se mai par nici proaspete, nici atractive, iar atunci ajung în coșul de gunoi! V-aș ruga să ne gândim o clipă la faptul că atunci când aruncăm un aliment la gunoi nu aruncăm doar mâncare, ci tot efortul depus pentru producerea lui, dar și o parte din veniturile noastre. Atunci când decidem să facem o achiziție de alimente, cred că ar fi bine să fim un pic mai atenți, un pic mai responsabili și, de ce nu, un pic mai cumpătați!

Pe de altă parte, mulți oameni preferă vacanțele de tip „all inclusive”. Cum poate fi prevenită risipa alimentară și, în general, risipa de resurse la un asemenea nivel?

Mărturisesc că tocmai m-am întors dintr-o astfel de vacanță și, într-adevăr, fenomenul risipei alimentare este acolo la un alt nivel. Mi-am pus și eu întrebarea aceastaȘi am constatat că problema ar trebui abordată din mai multe perspective. Pe de o parte, ar fi vorba despre hotelurile care oferă servicii „all -inclusive” și care ne atrag prin abundență, respectiv printr-un bufet extrem de variat și cantități foarte mari de alimente preparate zilnic. Nici ei nu pot face o estimare exactă a cantității de alimente ce se vor consuma la fiecare masă. Pe de altă parte, suntem noi, consumatorii, care ar trebui să fim conștienți de faptul că dacă plătim o vacanță cu masă „all-inclusive”, putem să mâncăm cât dorim și cât considerăm că ne face bine, dar asta nu ne dă dreptul să încărcăm farfuria atât de mult încât atunci când ajungem la masă, nici măcar nu mai știm ce fel de preparate avem acoloși ce gust au acestea. Cred că o soluție ar fi să degustăm din mai multe preparate în cantități rezonabile și să revenim la acelea care ne-au plăcut cel mai mult.

Cum îi putem ajuta pe cei mici să facă față provocărilor generate de aparenta „abundență alimentară”?

O asemenea vacanță este așteptată de cei mai mulți dintre noi un an de zile, iar atunci când, în sfârșit vine, dorim să ne simțim bine, să ne bucurăm de tot ce ni se oferă. Acest tip de vacanțe este preferat în special de familiile cu copii, Întrucât devine mult mai simplu să gestionezi hrana acestora la un hotel „all-inclusive”. Cred că este momentul să începem de când sunt mici să-i ajutăm să ia decizii corecte cu privire la alimentele pe care le consumă. Nu mă refer aici să nu mănânce dulciuri, înghețată sau alte lucruri care le fac plăcere, ci mai degrabă, să fie atenți la cât mănâncă. Din cauza faptului că ei nu prea știu să gestioneze dimensiunea porțiilor, cred că este important să-i învățăm să deguste din mai multe produse alimentare care îi atrag și apoi să meargă singur să se servească cu o cantitate rezonabilă pe care să o poată consuma.

Ce se întâmplă cu mâncarea rămasă, de regulă, la micul dejun de tip bufet suedez și care nu este consumată de clienți?

Consider că problema cea mai mare nu este mâncarea nemâncată la micul dejun. Majoritatea hotelurilor de acest profil prepară pe loc alimentele incluse în meniu în cantitățile pe care le estimează că se vor consuma, însă problemele mari intervin la prânz și la cină. Aici rămân cantități uriașe de produse alimentare. Eu sunt convinsă că se reutilizează și se reinterpretează pentru mesele următoare. În plus, bănuiesc că din această mâncare sunt hrăniți și angajații respectivelor hoteluri. Vorbim de sute de angajați care-și desfășoară zilnic activitatea pentru ca noi să avem o vacanță reușită.

A estimat cineva până acum cam ce pierderi sunt la un asemenea hotel? Cam câtă mâncare  se aruncă după ce s-a tras linie  la finalul unei zile de vacanță?

Nu cunosc și nu vă pot furniza date în această privință. Dar, probabil, lucrurile acestea diferă de la hotel la hotel.

Considerați că este potrivit să ceri ca mâncarea pe care nu ai putut-o consuma la restaurant să îți fie pusă la pachet acasă?

Cred că la ora actuală HORECA s-a adaptat foarte bine atât la legislația din domeniu, cât și la nevoile consumatorului. Personal, nu am mai găsit în ultimii 3 ani un restaurant în care să îmi rămână din Porția de mâncare comandată și să nu mi-o pună la pachet. Din contră, chiar ei m-au întrebat dacă nu doresc să iau mâncarea acasă  pentru că au o problemă legislativă în momentul în care rămân cu stocuri prea mari de resturi de la mesele oamenilor. Trebuie să demonstreze fie că le dau la centre de adăpost pentru animale fie că fac orice altceva cu ele, dar nu le aruncă! Majoritatea restaurantelor declară că toți clienții își iau mâncarea rămasă la pachet. Nu consider deloc că ar fi vreo rușine, ci îi încurajez pe toți clienții să facă acest lucru. Nu are niciun rost să ne chinuim să mâncăm mai mult decât putem la o masă. Vizita la un restaurant nu este doar despre „a mânca”, ci și despre „a socializa”, iar de restul rămas din meniul nostru ne putem bucura mai târziu acasă sau în altă parte.

Mulți oameni consideră că, la nivel individual, persoana nu poate face mare lucru pentru a evita risipa alimentară sau de orice natură ar fi ea și că problemele ar trebui rezolvate la nivel de politică globală. Este acesta un mit sau o realitate?

Eu consider că este mai mult decât un mit! Este chiar o „fugă de responsabilitate” a fiecăruia dintre noi. Întotdeauna are sens să încercăm să facem ceva fie și pe cont propriu, nu trebuie să apelăm la schimbări majore care să ne complice și mai mult existența. Putem începe cu gesturi mici, dar făcute zilnic, repetitiv, de către noi, urmate apoi de discuții cu prietenii noștri, cu familia, cu apropiații,, arătându-le cum să pună în practică ceea ce noi am descoperit deja că funcționează. Sustenabilitatea se construiește în fiecare zi prin acțiunile noastre.

Ne puteți oferi câteva exemple de gesturi mărunte, dar pe care, dacă le-ar face milioane de oameni,, lucrurile s-ar schimba?

Sunt multe măsuri care pot fi luate și care nu necesită efort foarte mare. Am să încep cu o listă simplă de cumpărături, pornind de la verificarea stocurilor de produse disponibile acasă. Eu procedez în felul următor: prima dată verific ce am acasă, apoi îmi planific cumpărăturile pe care urmează să le fac, după care încerc să fiu responsabilă și să nu mă las atrasă de promoții și de partea de marketing pe care ne oferă magazinele, respectiv mă întorc acasă și depozitez corespunzător alimentele. De asemenea, obișnuiesc să reutilizez resturile rămase prin frigider și care, cu puțină creativitate în bucătărie, pot să ne ofere o masă plăcută seara. În fond, o  măsură de reducere a risipei alimentare este prevenția, iar aceasta nu începe la magazin, ci în frigiderul propriu.

Ne puteți oferi un exemplu în acest sens de produse alimentare reutilizate?

Desigur. Cred că toți avem în casă niște fructe prea coapte din care putem să facem un suc sau o prăjitură foarte rapid și foarte bune.

Ce am putea face noi, ca părinți, ca școală, ca societate pentru a le dezvolta celor mici acest simț al responsabilității față de natura înconjurătoare?

Eu cred că educația trebuie făcută atât acasă, cât și la școală. Nu-i bine să pasăm responsabilitatea asupra celuilalt. Eu am să vă dau câteva sfaturi de părinte, nu neapărat de specialist. Așa de exemplu, aș petrece mai mult timp în natură cu copiii mei. Tot timpul ne plângem că cei mici stau prea mult la televizor sau calculator, dar noi ce facem în această privință? Eu aș recomanda tuturor părinților că decât să meargă într-un mall, mai bine să iasă într-un parc ori în pădurile din jurul Oradiei. Ar putea petrece acolo timp de calitate și ar putea discuta despre mediu, atrăgându-le atenția despre cât de important este să păstrăm mediul înconjurător curat, deoarece, la rândul lui, acesta ne oferă bucuria de a ne simți bine și de a ne reconecta cu natura. Aș recomanda, de asemenea, practicarea unui sport. Un copil care face sport este mai atent la alimentație și la nevoile celor din jur. Totodată, părinții vor fi mai atenți la calitatea și cantitatea de alimente pe care o oferă copiilor lor.

În fine, aș sugera adulților să devină modele de comportament ecologic responsabil pentru copiii lor. Nu-i suficient să le cerem să nu arunce jumătate de măr la coșul de gunoi. Este important să vadă de la noi cum putem să ne porționăm porțiile sau alimentele, cum putem să le păstrăm bune și seara sau a doua zi etc. Astfel copilul va învăța mult mai natural să devină un adult responsabil.

Care considerați că sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac adulții atunci când doresc să le formeze o atitudine „eco” celor mici?

Eu lucrez cu studenții care sunt deja adulți. Nu prea doresc să intru în aceste detalii. Cu siguranță, noi, ca părinți, facem greșeli și ne dăm seama de ele atunci când vedem un comportament nepotrivit la copiii noștri. Nu cred că interdicțiile totale pentru anumite alimente sau restricțiile foarte dure creează o educație sustenabilă sau un consum alimentar echilibrat pentru copii. Cred că mai degrabă explicațiile, discuțiile din familie și propria conduită contează foarte mult în educația celor mici.

Credeți că ar trebui introdusă o disciplină anume în Ceea ce privește educația pentru sustenabilitate în relația cu mediul înconjurător sau ar fi mai bine ca în fiecare disciplină din curriculumul școlar să se insereze elemente de conținut în acest sens?

Consider că sunt specialiști mai în măsură să-și dea cu părerea despre acest subiect decât mine,, însă la ora actuală există numeroase discipline școlare distincte care vorbesc doar despre sustenabilitate. Nu sunt adeptaintroducerii câte unei discipline școlare pentru a preda fiecare concept nou sau care ni se pare de actualitate. Cred că în cadrul disciplinelor școlare existente pot fi date exemple și se poate face o educație împreună cu părinții pe acest subiect.

De unde considerați că ar trebui începută schimbarea atitudinii oamenilor față de mediul ecologic: de la nivel individual sau de la unul societal, prin politici de profil?

În acest moment, există o serie de politici agroalimentare care au în centrul lor un consum alimentar durabil, însă noi, cetățenii,, dacă nu suntem specialiști, mai greu intrăm în contact cu aceste informații. Eu cred că educația începe și ține de individ. De multe ori avem tendința să culpabilizăm familia că nu îi educă pe cei mici în spirit ecologic. Într-adevăr, devine responsabilitatea noastră să-i creștem sănătos și să îi educăm astfel încât să devină adulți responsabili. Nu cred că este bine să așteptăm tot timpul să facă ceva vecinul, statul sau primăria, ar fi timpul ca și noi să avem inițiative.

Care credeți că ar fi primele 3 lucruri pe care le-am putea face fiecare dintre noi în următoarele 6 luni pentru a îmbunătăți relația noastră cu mediul înconjurător, însă fără a ne afecta semnificativ confortul vieții de zi cu zi??

Nu există măsuri magice pe care le putem lua pentru a obține rezultatemiraculoase. Cred că acșiunile trebuie să țină de fiecare individ în parte . Eu am să fac totuși 3 recomandări:

Prima dintre ele se referă la planificarea bugetară. Nu știu câți dintre noi facem o astfel de planificare bugetară, însă eu, când am început să fac asta, am fost destul de sceptică, dar pe măsură ce am continuat mi-am dat seama că îmi este de mare ajutor. Bugetul unei familii are mai multe linii de cheltuieli.  O parte importantă din acest buget (aproximativ 30-35%) în România este reprezentată de costurile alimentare. Eu recomand să proiectăm cheltuielile alimentare pentru o perioadă mai scurtă (de exemplu, pentru o săptămână), în vreme ce celelalte cheltuieli le putem gândi pentru întreaga lună. De exemplu, vă propuneți 300 RON pe alimente pentru o săptămână. Pornind de la asta, vă puteți face o planificare a alimentelor pe care doriți să le cumpărați și, prin urmare, o listă realistă de cumpărături care să se plieze pe nevoile familiei dumneavoastră și pe bugetul alocat în săptămâna respectivă. Încercați asta! Este foarte important să vă țineți de această listă de cumpărături la magazin!

După planificarea bugetară, cea de-a doua recomandare se referă la întocmirea unei liste de cumpărături realiste.

În fine, cea de-a treia recomandare care funcționează în cazul meu o constituie reutilizarea resturilor alimentare care au rămas prin casă, cămară sau frigider. Este foarte important să ne punem creativitatea la treabă pentru a pregăti o cină sau o gustare din ele. Dacă totuși creativitatea nu ne ajută, avem „Chat GPT”, putem să-i cerem să ne ofere o sugestie, spunându-i ce alimente avem la îndemână, iar el s-ar putea să ne propună o soluție ingenioasă.

Vă rugăm să ne transmiteți un mesaj de final pentru cei carene-au  urmărit până acum și care ar dori să-și modifice conduita față de mediul înconjurător?

Aș spune că risipa alimentară este o problemă economică, socială și de mediu, iar soluția o constituie acțiunile și obiceiurile noastre zilnice responsabile. În momentul în care decidem să prevenim risipa alimentară, arătăm respect față de resurse și față de generațiile viitoare. Asta înseamnă sustenabilitate, din punctul meu de vedere.

***

În final, putem conchide că  sustenabilitatea nu înseamnă să renunțăm la lucrurile care ne fac viața mai frumoasă, ci să învățăm să le folosim cu măsură și responsabilitate. Fiecare alegere pe care o facem, de la felul în care cumpărăm și consumăm alimente până la modul în care ne raportăm la natură, poate avea un impact asupra celor din jur și asupra generațiilor care vin. Iar această schimbare nu se produce peste noapte și nici nu depinde exclusiv de decizii luate la nivelul societății, ci începe cu fiecare dintre noi. Educația, exemplul personal și gesturile mici, repetate zi de zi, pot transforma treptat comportamentele și mentalitățile. Poate că nu există soluții miraculoase pentru problemele mediului, însă există întotdeauna posibilitatea de a face o alegere mai responsabilă. Pentru că, în cele din urmă, respectul față de resurse, față de natură și față de generațiile viitoare este și o formă de respect față de noi înșine.

A consemnat prof. univ. dr. Valentin Cosmin Blândul