Ministerul Educației, Monica Anisie, a anunțat că data exactă de reluare a cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar se va stabili în funcție de durata stării de urgență instituită din cauza epidemiei de coronavirus. Anunţ important pentru studenţi!

„Probele scrise ale Evaluării Naționale și a examenului de Bacaluareat ar putea fi organizate în luna iulie. Programa de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea”, a anunțat Monica Anisie.

Ministrul a anunțat că au fost anulate simulările examenelor naționale, evaluările pentru clasa a 2-a, a 4-a și a 6-a, dar și olimpiadele și concursurile școlare.

„Sesiunea specială a Evaluării Naționale și a examenului de Bacalaureat pentru olimpici va fi, de asemenea, anulată”, a mai spus Monica Anisie.

Potrivit acesteia, situația școlară pe semestrul al doilea va fi încheiată la toate disciplinile cu minimum două note, la care se adaugă teza acolo unde este cazul. „Subiectele petntru tezele de pe semestrul al doilea vor fi concepute doar din ceea ce s-a studiat pâna în 11 martie 2020”, a declarat ministrul.

Cursurile în școlile din România au fost suspendate în 11 martie.

 

Tot personalul din preuniversitar, în concediu de odihnă

 

Tot personalul din învăţământul preuniversitar este în concediu de odihnă până în data de 21 aprilie. Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Luminiţa Varcari, care a precizat că excepţie fac directorii, contabilii şi secretarele, care merg la serviciu.

Secretarul de stat Luminiţa Varcari a anunţat marți că profesorii din învăţământul preuniversitar sunt în concediu de odihnă mare parte din luna aprilie.

„În această perioadă, de pe 4 până pe 21 aprilie, întreg personalul din preuniversitar a fost programat în concediu de odihnă cu câteva excepţii, directorii, contabilii şi secretarele, care pentru anumită perioadă trebuie să întocmească şi să semneze documentele de plată”, a spus secretarul de stat.

Salariile nu vor fi diminuate în această perioadă, a mai anunţat Luminiţa Varcari

„Doresc să asigur întreg personalul din învăţământul preuniversitar că drepturile salariale nu vor fi diminuate, deci nici nu e vorba de şomaj tehnic sau şomaj”, a spus aceasta.

 

Anunţ important pentru studenţi

 

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că studenţii vor participa la cursuri online în continuare. Studenţii care au în programă şi participarea la laboratoare sau diferite proiecte vor recupera aceste sesiuni după încetarea stării de urgenţă.

Monica Anisie, a spus că recuperarea laboratoarelor se va face modular, intensiv.

„Activităţile se vor desfăşura în mediul online cu excepţia celor care necesită laborator sau proiect. Activităţile care impun interacţiunea faţă în faţă vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgenţă”, a spus Monica Anisie.