În perioada 13 - 20 august, un grup de 11 elevi de la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd, însoțiți de prof. Manuela Dulcă, au petrecut clipe de neuitat în tabăra de la Bran - British Camps România, care, începând din anul 2001, desfășoară un program original al fundației DAD internațional UK România.

 

Această organizație non-profit britanică cu interes în sfera educației se desfășoară sub deviza - „Recreation with Education” și se adresează atât elevilor cu vârste între 6 și 18 ani, cât și cadrelor didactice care își iubesc vocația, organizând, voluntar, activități cu elevii chiar și pe parcursul vacanțelor.

Din programul taberei amintim: „Warm-up Activities” - înviorare amuzantă și antrenantă -  9.45-10.00; două lecții zilnice (fără catalog) adaptate particularităților de vârstă ale elevilor, relaxante și distractive de limbă engleză - dimineața, între orele 10.00-12.30; două workshop-uri cultural - sportive și distractive - după amiază, între orele 16.30-18.45 (Paintball, Dance - Oke, Aerobic, Irish Dance, Zumba Dance, Water Polo, Criklet, Rugby, Art&Crafts, Treasure Hunt, Tiroliană etc.). Activitatea de seară este distractivă și educativă în același timp, desfășurându-se după cină, între orele 20.30 -  21.30 (Karaoke & Music, Talent Show, Face Painting, Photo Contest, carnaval, parada modei, concursuri de cultură generală etc.)

Discoteca închide programul zilei la ora 23.00.

Pe tot parcursul activităților se comunică numai în limba engleză, întrucât „profesorii” sunt studenți britanici, voluntari în cadrul organizației sus amintite, selectați în baza unor criterii riguros stabilite de coordonatorii programului. Tabăra dispune de condiții foarte bune de cazare, iar cele trei mese ale zilei sunt servite în restaurantul complexului. Resortul este dotat cu un centru SPA (piscină, jacuzzi). În cadrul festivităților de încheiere, elevilor li s-au înmânat diplome, certificate de participare la cursurile de engleză, medalii și un rucsac personalizat. Laura Șerban, manager de programe, este o gazdă minunată care s-a preocupat în permanență de confortul tuturor.