Cu prilejul săptămânii „Școala altfel”, un grup format din 40 de elevi ai Liceului de Arte din Oradea a participat la o excursie de studiu în zona Transilvaniei.

Însoțiți de profesorii organizatori, prof. Janina Miara, prof. Florina Toma și prof. Daniela Vereș, au fost bifate destinații precum Sighișoara, Viscri, Râșnov, Bran, Brașov și Sibiu. „Această experiență a împletit istoria, arhitectura și arta cu buna dispoziție”, a mărturisit elevul Andrei Costa din clasa a VIII-a A. Serile au fost încheiate cu concursuri diverse, menite să dezvolte abilitățile elevilor pentru munca în echipă. Participanții au dat dovadă de creativitate în completarea versurilor din poezii cunoscute, au spus ghicitori și au cântat melodii din repertoriul unor îndrăgiți interpreți de muzică populară și folk.

„Principalele obiective ale acestei activități au fost lărgirea universului cunoașterii la elevi și descoperirea valorilor culturale specifice: respectul pentru trecut și istorie, responsabilitatea față de natură și mediul înconjurător, grija pentru tradiții și obiceiuri și identitate națională, valori necesare atât pentru abordarea subiectelor de examen, cât mai ales pentru formarea unor adulți responsabili”, au declarat cadrele didactice organizatoare.