Consiliul Regional al Elevilor, din care fac parte elevi din cinci judeţe, s-a reunit la Oradea în perioada 28-30 ianuarie pentru a discuta despre proiectele viitoare pe care urmează să le desfăşoare, dar şi pentru a participa la câteva traininguri. La întâlnirile desfăşurate la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" au participat 30 de elevi din judeţele Cluj, Maramureş, Sălaj, Bistriţa Năsăud şi Bihor.

Din Bihor, la eveniment au fost prezenţi elevi de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Liceul Teoretic "Aurel lazăr", Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu", dar şi de Grupul Şcolar Agricol Salonta. "În aceste zile creionăm un nou proiect pe care vrem să-l derulăm prin care să obţinem fonduri pentru ajutorarea copiilor. Noi ne propunem o mai bună reprezentare a elevilor la nivelul şcolilor şi să ne implicăm mai activ în procesul de învăţare", ne-a declarat Karina Ochiş, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Bihor. Pe lângă discuţiile pentru derularea noului proiect la nivel regional, participanţii au fost instruiţi de Răzvan Dumbravă şi Daiana Ignat cu privire la cunoaşterea interpersonală, respectiv la modul în care afectează comunicarea societatea. "În organizarea evenimentului de la Oradea am beneficiat de o implicare activă a inspectoarei Florina Făgădar şi a directorului educativ de la Emanuil Gojdu, profesoara Mioara Pogan, care ne-au ajutat foarte mult în obţinerea de fonduri şi ca suport moral", a precizat Andrei Ignat, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor Bihor. La începutul lunii februarie, patru reprezentanţi ai consiliului se vor deplasa la Bucureşti pentru a participa la Adunarea Naţională a Consiliului Naţional al Elevilor, unde va fi ales noul preşedinte. Alţi trei elevi bihoreni vor participa la Sinaia, în perioada 6-10 februarie, la lansarea unui proiect naţional al Ministerului Educaţiei.