La sfârşitul lunii trecute un grup de profesori şi elevi de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" a avut parte de o experienţă inedită şi extrem de instructivă. După întrunirile din Amsterdam (octombrie 2009), Roma (martie 2010), Oradea (mai 2010) şi Lyon (noiembrie 2010), echipele membre ale proiectului multilateral Comenius - Measuring the Earth Through European Students' Research and Collaboration - s-au reunit, începând cu 22 martie, la King Edward VI High School for Girls din Birmingham, Anglia.

Deschiderea festivă a evenimentului a avut loc într-un stil englezesc desăvârşit, evenimentul fiind moderat de Bernie Tedd, coordonatorul proiectului la nivelul şcolii gazdă. La deschidere au participat directorul şcolii, Sarah Evans, reprezentanţi ai administraţiei locale. Fiecare echipă participantă la proiect a prezentat un moment artistic specific zonei şi ţării de provenienţă. Delegaţia celor de la „Mihai Viteazul" a fost compusă din Nicoleta Pazmany, coordonator al echipei, alături de profesoarele Camelia Pop şi Diana Curilă, împreună cu elevii Georgiana Gavra (cls. a XI-a C), Cristian Man (cls. a X-a E), Florin Surdan şi Gabor Dios (cls. a X-a A). Nicoleta Pazmany a făcut o scurtă prezentare a activităţilor desfăşurate la Oradea, iar Georgiana Gavra şi Florin Surdan au susţinut un recital de poezie bilingv „La steaua", de Mihai Eminescu, pe muzica lui George Enescu. În cursul primei zile s-au desfăşurat diverse activităţi pe grupe de elevi, urmat de un concurs între echipele multinaţionale formate din câte cinci membri. Elevii au lucrat împreună, având diferite teme din sfera astronomiei, fizicii şi măsurătorilor. Fiecare grup a fost monitorizat de câte un profesor, în final, echipa din care a făcut parte Florin Surdan a obţinut locul II. Seara, alături de invitaţi ai Societăţii de Astronomie din Birmingham, elevii au efectuat observaţii cu ajutorul telescoapelor. Joi, 24 martie, toţi participanţii au avut ocazia să viziteze Observatorul din Greenwich, muzeul Maritim, muzeul John Harrison (realizatorul cronometrelor care au permis determinarea longitudinii pe mare) şi, bineînţeles, să se pozeze cu simbolul Meridianului Zero. Vineri, 25 martie, vizita la Centrul Spaţial din Leichester le-a dat ocazia elevilor şi profesorilor să se transpună în locul astronauţilor, simulând o călătorie pe Marte. Elevii au fost împărţiţi în două echipe, una plecând pe Marte, iar cealaltă fiind echipa de control de la sol, apoi elevii au schimbat rolurile. „Florin s-a ocupat de colectarea probelor de roci şi sol de pe Marte, pe care le-a transmis lui Cristi, care a făcut analiza lor. Gabi s-a ocupat de menţinerea vieţii (umiditate, presiune) şi a avut parte de o acţiune deosebită, simulându-se o avarie, iar Georgiana a fost în echipa de izolare în caz de iradiere. În momentul aterizarii pe Marte a fost necesară comutarea pilotării de pe automat pe manual, sarcină îndeplinită cu succes de Florin. Misiunea a fost pe cât se poate de reală şi implicarea membrilor echipajului a fost totală", ne-a transmis profesorul coordonator.

Echipa de proiect este formată din reprezentanţi ai unor şcoli din Grecia, Franţa, Italia, Olanda, Marea Britanie şi Romania, în fiecare ţară având loc astfel de întâlniri.