Peste 12.000 de elevi bihoreni din clasele a VII-a şi a VIII-a au susţinut, ieri, ultima probă la matematică a tezelor cu subiect unic pentru semestrul al II-lea.

La sesiunea curentă a tezelor cu subiect unic sunt aşteptaţi să participe la toate probele 12.401 elevi, dintre care 6.306 - din clasa a VII-a şi 6.095 - din clasa a VIII-a. Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, conform programei şcolare parcurse până la data desfăşurării tezei, în conformitate cu temele selectate din programa şcolară şi comunicate şcolilor. Modele de subiecte au fost publicate în luna aprilie pe site-ul www.subiecte2008.edu.ro. Din cele 10 variante disponibile pentru proba la matematică a fost extrasă varianta cu numărul 10, în prezenţa Comisiei Naţionale de organizare, iar pentru rezolvarea subiectelor, elevii au avut la dispoziţie două ore. Deşi profesorii au susţinut că proba din acest semestru la matematică a fost mai grea decât cea de anul trecut, subiectele fiind gândite pentru elevii buni şi foarte buni, aceştia nu au fost de aceeaşi părere. "De această dată nu am avut emoţii, subiectele mi s-au părut chiar uşoare şi nici nu am avut nevoie de două ore pentru a rezolva toate exerciţiile", ne-a declarat Cristi, elev în clasa a VII-a. Tezele vor fi evaluate în centre special desemnate în acest sens, fiecare lucrare urmând să fie evaluată de doi profesori, alţii decât cei din unităţile de învăţământ de la care provin tezele. Activitatea de evaluare va dura cel mult trei zile. Până în prezent elevii au susţinut tezele la limba şi literatura maternă pe 6 mai, la istorie sau geografie, pentru cei de clasa a VIII-a, pe 9 mai, iar ieri a fost cea de la limba şi literatura română. Vineri, 16 mai, elevii vor susţine ultima teză, la matematică, contestaţiile urmând să fie depuse pe 29 mai. Elevii care în această perioadă au lipsit din motive bine întemeiate vor mai putea da tezele în perioada mai - iunie. Astfel, a doua perioadă se va desfăşura în perioada 23 mai - 4 iunie, unele probe fiind decalate. "Din cauza alegerilor locale două dintre probe au fost decalate, modificarea fiind anunţată prin ordin de la minister", a declarat insp. şc. gen. adj. Akos Zoltan, preşedintele comisiei de evaluare. Sesiunea specială va începe pe 23 mai, cu teze la matematică, în 27 mai - cu cea de la limba şi literatura maternă, iar în 30 mai va fi susţinută teza unică la istorie sau geografie (doar pentru cls. a VIII-a). Iniţial programată pe 2 mai, teza la limba şi literatura română va fi susţinută - după modificările calendarului - pe 4 iunie, contestaţiile putând fi depuse în 6 iunie. Media de la tezele cu subiect unic şi media de absolvire a claselor V-VIII reprezintă media de admitere, pe baza căreia elevii se pot înscrie în licee sau şcoli de arte şi meserii.