Săptămâna trecută, coaliția pentru promovarea învățământului profesional dual în România (VoHub) a organizat o întâlnire care a avut în centru impactul pandemiei asupra învățământului profesional în sistem dual. Participanții au stabilit că este nevoie de a căuta modalități noi pentru a atrage tinerii spre acest tip de învățământ și că este necesară implicarea Guvernului.

La întâlnire au participat peste 70 de profesioniști, activi în domeniu,  reprezentând Comisia Europeană, Ministerul Educației și Cercetării, mai multe ambasade, camere de comerț bilaterale, ONG-uri, cadre didactice, și reprezentanți ai administrației publice locale și a sectorului privat.

Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au declarat că învățământul profesional în sistem dual trebuie reorganizat în ceea ce privește stagiile de practică pentru a asigura sănătatea copiilor. Pe parcursul acestui proces, companiile trebuie să ajusteze modul în care vor asigura aceste activități ceea ce va necesita resurse suplimentare.

„Scopul nostru inițial era să începem din septembrie cursuri de formare profesională pentru industria ospitalității, sub franciza „Ecole hoteliere de Lausanne”. Din păcate, lucrurile nu mai sunt atât de clare în acest moment, pentru ca industria ospitalității este grav afectată de măsurile de prevenire a epidemiei și nu cred că este capabilă, fără un sprijin financiar substanțial din partea autorităților naționale sau a Comisiei Europene, să suporte proporțional cheltuielile de pregătire a forței de muncă. În plus, pentru ca noi să putem începe să oferim programe de învățământ dual, este necesar să avem garanția că practica profesională poate fi organizată la agenți economici; or, în acest moment, reprezentații industriei ospitalității nu pot garanta acest lucru, pentru că nu este clar în ce fel și când vor fi ridicate restricțiile pentru ca agenții economici să își poată reîncepe activitatea. Deci, pe lângă sprijin financiar pentru promovarea formării profesionale, industriile au nevoie și de un cadru clar, cât se poate de predictibil, în care să știe că pot opera din nou cât de curând posibil. Și prin asta înțeleg că în luna mai ar trebui luate toate aceste decizii. Abia apoi putem să reluăm discuțiile despre lansarea programelor noastre de învățământ dual în toamna acestui an. Altfel va fi un an pierdut, nu neapărat pentru noi, cât pentru tinerii care nu vor avea șansa să studieze și care riscă să îngroașe statisticile privitoare la abandonul școlar” susține Radu Szekely, reprezentant Winsedswiss Education Group, un operator nou pe piața educațională din România.

Unul dintre actorii principali ai învățământului profesional în sistem dual este agentul economic. Mulți agenți economici au activitatea blocată și cu efecte grave asupra capacității lor financiare. Impactul se simte puternic în familiile care își puteau permite să le ofere o educație copiilor cu ajutorul burselor oferite în acest sistem, bursa de la stat și bursa oferită de agentul economic. Sunt burse care le ofereau elevilor dreptul la educație, la o profesie și o ieșire din sărăcie.

Potrivit celui mai recent raport Eurostat, România este a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar. Ținta propusă statelor membre pentru 2020 este reducerea abandonului școlar, sub pragul de 10%, iar România încă se află la 16,4%. Costurile de școlarizare sunt principalul motiv de abandon școlar în comunitățile marginalizate. Din cauza sărăciei în care se zbat, mii de familii sunt incapabile să asigure școlarizarea pentru copiii lor.

 

Ajutorul pentru companii înseamnă ajutor pentru elevii marginalizați

La începutul anului, peste 760 de operatori își anunțaseră intenția de a deveni parteneri de practică, în creștere cu 10% față de anul școlar actual, în paralel cu o creștere de aproape 30% a ofertei de școlarizare. Dacă până acum pentru companii, deși foarte interesate de acest tip de școlarizare, provocarea cea mai mare a fost lupta cu mentalitatea, și anume că școala profesională este rezervată elevilor slab pregătiți, acum eforturile sunt canalizate spre menținerea angajamentului asumat față de elevii din sistemul dual. Mediului privat îi rămâne deci misiunea dificilă, dar și nobilă de a-i convinge pe elevi că a avea o meserie este una dintre cele mai importante lucruri în viață. La 14 ani, când tânărul adolescent nu simte încă importanța planificării vieții pe termen lung, părintele devine principalul partener de discuție. În echipă cu dirigintele și consilierul școlar, acesta are marea responsabilitate de a îndruma elevul către o meserie care îi poate asigura o viață independentă și care nu este, în mod iremediabil, finalul studiilor. De această dată, companiile au nevoie de sprijin pentru a-și continua misiunea.

Numărul total al elevilor înregistrați în învățământul dual este de 12.908, iar cele mai multe din cele 8.888 de locuri alocate în planul de școlarizare 2020-2021, ca urmare a solicitărilor operatorilor economici parteneri ai unităților de învățământ, sunt în: mecanică (peste 3.800 de locuri), turism și alimentație (peste 1.300 locuri), electric (peste 800 de locuri) și electromecanică (peste 700 de locuri).

Sunt industrii grav afectate de infecția cu virusul SARS-CoV-2 care au nevoie de sprijin pentru a răspunde nevoilor educaționale și ale pieței muncii.

„VoHub vrea să fie, în primul rând, o voce pentru principalii beneficiari ai acestui tip de învățământ: elevii. Dorim să aducem în discuție situațiile care pot afecta bunăstarea elevilor și a familiilor lor. Am atins un subiect la care prea puțini s-au gândit în această perioadă și considerăm că trebuie să găsim soluții pentru agenții economici astfel încât să nu întrerupem traseul educațional al elevilor. Învățământul profesional în sistem dual este o reală oportunitate pentru prevenirea abandonului școlar și nu trebuie făcut cu intermitențe”, arată Mihaela Sava (Sandu), președinta Asociației Hands Across Romania, unul dintre fondatorii coaliției VoHub.

În cadrul întâlnirii s-a mai discutat despre stagiile de practică (școala continuă online, însă stagiile de pregătire practică nu pot fi efectuate online. Este nevoie de a regândi modalitatea continuării acestora în condiții de siguranță), bursele elevilor (solicitare a Guvernului de a sprijini agenții economici care se află în imposibilitatea susținerii acestora) și readucerea copiilor la școală și practică (spaima declanșată de pandemia de Covid-19 îi determină să nu-și mai dorească să continue traseul educațional și să se transfere spre o meserie mai „sigură”, ce nu poate fi afectată de criză.

VoHub a fost lansată la începutul acestui an cu scopul de a dezvolta și promova învățământul profesional dual în rândul elevilor, părinților, cadrelor didactice și mediul privat.