Elevii intră, începând de astăzi, în vacanţa de iarnă, urmând a relua cursurile în data de 4 ianuarie. Intrarea elevilor în vacanţa prilejuită de Sărbătorile de Iarnă vine mai repede cu 5 zile decât era prevăzut iniţial în structura anului şcolar, din cauza deciziei guvernanţilor de a trimite cadrele didactice în zile libere fără salariu, în vederea reducerii cheltuielilor de la bugetul de stat, iar aceştia au hotărât să le ia cu o săptămână înainte de vacanţa de iarnă a elevilor. Secretariatele şcolilor vor fi deschise şi săptămâna viitoare, când elevii de clasa a XII-a se mai pot înscrie pentru examenul de bacalaureat, care în acest an se va desfăşura după o nouă metodologie. De altfel, înscrierile erau programate chiar în intervalul 14-18 decembrie, care coincide cu perioada de concediu fără plată a cadrelor didactice. Potrivit structurii anului şcolar 2009 - 2010, cursurile primului semestru se vor încheia în 29 ianuarie, după care va urma, în intervalul 30 ianuarie - 7 februarie, vacanţa intersemestrială. Cursurile semestrului al II-lea vor începe luni, 8 februarie 2010, şi se vor încheia vineri, 11 iunie 2010.