Flagelul "morţii albe" a atins un număr alarmant de persoane, mai ales în rândul generaţiei tinere, acolo unde tendinţa de a copia un model şi curiozitatea de a descoperi lucruri şi trăiri noi este mai puternică. Un rol important în lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri îl au măsurile de prevenire. Anul acesta, a fost demarat un proiect pilot de iniţiere în tematica drogurilor, în cinci licee din Oradea (Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan", Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Grupul Şcolar "Transilvania" şi Liceul Teoretic "Lucian Blaga"). Acţiunea face parte din strategia începută în anul în curs privind prevenirea consumului de droguri şi a fost organizată de Centrul Judeţean de Prevenire şi Consiliere Antidrog Oradea, împreună cu Fundaţia "Floare de Lotus" din Oradea şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor. În cadrul proiectului, au fost instruiţi 20 de voluntari din rândurile elevilor de la cele cinci licee, pentru ca aceştia să poată identifica principalele categorii de droguri, să cunoască clasificarea acestora, să recunoască o persoană drogată, să înţeleagă ce înseamnă dependenţa, toleranţa şi sevrajul. Cei 20 de voluntari de la fiecare din cele cinci unităţi de învăţământ se ocupă în prezent de organizarea unor activităţi pe linie antidrog, activităţi care au drept scop informarea colegilor lor despre consecinţele consumului de droguri, folosind materiale informative, pliante şi broşuri conţinând informaţii despre droguri şi despre efectele nocive ale consumului de narcotice. "Consilierii claselor care au participat la acest proiect sunt acum moderatorii orelor de consiliere antidrog, care se desfăşoară în cadrul orelor de dirigenţie. Aceste discuţii sunt agreate de elevi, sunt activi şi cred că aceste ore sunt binevenite în cadrul şcolii", ne-a declarat Maria Dobre, consilier educativ în cadrul Grupului Şcolar "Transilvania". Şi la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" elevii moderatori îşi fac meseria transmiţând colegilor lor informaţiile pe care ei şi le-au însuşit în cadrul proiectului. "Consider că acest program este foarte bun, în condiţiile de risc actual", a precizat Dorel Tifor, directorul şcolii.