Studenţii Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Oradea s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu reprezentanţii Asociaţiei Europene a Studenţilor în Drept (ELSA), care au organizat o prezentare a organizaţiei şi o şedinţă de recrutare pentru a atrage noi membri.


Asociaţia Studenţilor în Drept (ELSA) Oradea a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, în sala festivă a Facultăţii de Ştiinţe Juridice, un eveniment menit să aducă noi membri în rândul organizaţiei. Cu această ocazie, au fost recrutaţi 65 de studenţi la Drept. Pe lângă biroul local ELSA Oradea, la acţiune a luat parte şi conf. univ. dr. Cristian Miheş, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, care le-a vorbit studenţilor despre beneficiile pe care le au odată ce devin membri ELSA. Totodată, trainerul Bianca Drăgoi le-a prezentat studenţilor asociaţia, iar vicepreşedinţii au discutat despre fiecare departament. De asemenea, au fost prezentate evenimentele la care ELSA Oradea a participat, cum ar fi conferinţe naţionale, procese simulate sau seminarii naţionale de motivare şi instruire. Studenţii au avut posibilitatea să discute cu organizatorii şi să îşi exprime părerile în legătură cu activităţile derulate, dar şi să propună noi manifestări. ELSA este cea mai mare organizaţie a studenţilor în drept din lume. A fost fondată în anul 1981, la Viena, iar în prezent funcţionează în 40 de ţări europene, reunind aproximativ 25.000 de membri. Scopurile Asociaţiei sunt contribuirea la educaţia juridică şi stimularea înţelegerii reciproce. "Din punctul meu de vedere, a fost o recrutare reuşită, mă bucur că de la un an la altul înscriem în ELSA tot mai mulţi studenţi. Le mulţumesc pe această cale tuturor organizatorilor, iar noilor recruţi le doresc mult succes şi sper să avem o colaborare cât mai eficientă", a precizat Cristian Indrei, preşedintele ELSA Oradea.