Emoţii pentru copii, concursul Judeţean "Învaţă Bine"!
Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" din Oradea a găzduit ieri deschiderea festivă a Concursului Judeţean "Învaţă bine", un concurs la care s-au înscris peste 2.300 de copii. Întrecerea s-a desfăşurat în 25 de centre şcolare, pe opt materii.
Concursului Judeţean "Învaţă bine" a ajuns la cea de-a 3-a ediţie, anul acesta înscriindu-se 2.305 elevi din clasele V-VIII (637 de elevi din mediul rural şi 1.668 elevi din mediul urban). În total, au fost create 25 de centre de concurs (17 în Oradea şi 8 în judeţ). Evenimentul se desfăşoară cu implicarea a peste 50 de voluntari de la mai multe facultăţi ale Universităţii din Oradea şi peste 200 de cadre didactice, care s-au ocupat de realizarea subiectelor, coordonarea centrelor, evaluarea lucrărilor şi centralizarea datelor. Elevii au susţinut examene din 8 materii (limba şi literatura română, engleză, matematică, istorie, geografie, fizică, biologie şi chimie). "Concursul este organizat cu acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi le mulţumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea lui: sponsori, profesori, voluntari şi elevi", a spus, pentru Crişana, Denisa Hora, director organizator evenimente, în cadrul Asociaţiei Piticot. Rezultatele concursului vor fi afişate, cel mai probabil, luni, 12 mai, pe site-ul piticot.org, urmând ca până marţi să se poată face contestaţii. Dacă vor fi mai mulţi elevi cu aceeaşi notă, se va organiza o probă de baraj, care, cel mai probabil, se va desfăşura la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" din Oradea, pe 23 mai. Pe 28 mai se vor afişa rezultatele finale, iar premierea câştigătorilor se va face pe 6 iunie. În total, vor fi oferite 24 de premii (în valoare totală de 4.800 de lei), dintre care 8 premii I - în valoare de 300 de lei fiecare premiu, 8 premii II - în valoare de 200 de lei şi 8 premii III - în valoare de 100 de lei.
Șciala Gimnazială Dacia
Frumos