Ieri, începând cu ora 09.00, dascălii au susţinut probele practice eliminatorii. Aceştia au fost testaţi de către o comisie formată din patru membri, şi în funcţie de verdictul acesteia, candidaţii vor putea concura pentru posturile titularizabile din învăţământ, din 15-16 iulie. Concursul s-a desfăşurat în 9 centre de examinare în funcţie de profilul ales. Emoţiile cele mai mari i-au cuprins pe cei care au optat pentru catedrele de muzică, sport, informatică, limbi străine, precum şi pe cei care au concurat pe posturi în cadrul Palatelor Copiilor şi Elevilor. Comisia de examen a fost cea care a decis dacă dascălii se vor putea prezenta la proba scrisă a examenului. Spre deosebire de profesorii care au susţinut examenul la limbi străine, şi care mai au şansa de a opta pentru a ocupa un post titularizabil la alte unităţi de învăţământ decât cea iniţială, colegii lor care au fost testaţi la probele eliminatorii la muzică, sport şi educaţie fizică şi nu au fost declaraţi admişi nu mai au voie să participe la examenul din iulie. De asemenea, candidaţii nu au putut să depună contestaţii la probele practice. Conform regulamentului, membrii comisiei trebuia să afişeze, până la sfârşitul zilei, la fişierul unităţii respective, listele cu numele celor admişi sau respinşi, astfel încât fiecare candidat să cunoască rezultatul obţinut.