Potrivit Legii pentru Protecţia Muncii, starea sănătăţii profesorilor trebuie verificată înainte de începerea fiecărui nou an şcolar. Anul acesta, pentru prima oară în Oradea, un laborator specializat în expertiza psihologică a fost solicitat, la Colegiul Naţional "Mihail Eminescu", să efectueze testarea profesorilor, pentru a vedea care este potenţialul apariţiei unor disfuncţionalităţi din punct de vedere comportamental şi relaţional în raporturile profesor-elev. Despre toate acestea, am discutat cu dl Teodor Pugna, şeful Laboratorului "Psiho-Vest" SRL Oradea. -Pentru început, aş dori să discutăm puţin despre calea străbătută de dumneavoastră de la intenţia de a testa psihologic cadrele didactice şi materializarea ei. - Evaluarea psihologică a angajaţilor este recomandată prin Legea 90/1996, referitoare la Protecţia Muncii. Noi, ca instituţie specializată în efectuarea de testări psihologice ne oferim, ori de câte ori este nevoie, sprijinul pentru astfel de acţiuni, desigur, la cererea persoanelor interesate. Direcţiunea Colegiului "Mihai Eminescu" a fost de acord cu oferta noastră de testare şi, astfel, am ajuns în această fază, care cred eu, este o premieră pentru învăţământul orădean. - Aveţi solicitări şi din partea altor instituţii şcolare? - Deocamdată, nu am fost solicitaţi dar, dacă va fi nevoie, vom răspunde cu promptitudine oricărei cereri. - Să revenim, puţin, la acţiunea de ieri. În ce a constat ea? - Profesorii din cadrul Colegiului au fost supuşi unui test care ne poate da o imagine asupra personalităţii subiectului, dar a cărui absolutizare nu este indicată, nefiind o oglindă perfect fidelă a forului interior al persoanei. Testarea a ţinut două ore şi continuă şi astăzi. - Dacă, să zicem, un profesor "pică" examenul psihologic, ce se va întâmpla cu el, în condiţiile în care ministrul de resort a precizat, în urmă cu o săptămână, că profesorii cu probleme psihice vor fi daţi afară din sistemul educaţional? - Activitatea noastră este limitată la a examina şi a trage concluzii, pe care le prezentăm conducerii şcolii, singura abilitată să procedeze cum crede de cuviinţă, prin mijloacele specifice de acţiune: sesizarea inspectoratului şcolar, etc. - Şi la Universitate? Profesorii de acolo nu sunt testaţi? - În privinţa acestei instituţii, ea se supune altor prevederi legale în domeniul protecţiei muncii. Dar cred că ar fi indicată o astfel de testare şi acolo, pentru că tot oameni sunt, nu-i aşa? - În încheiere, consideraţi că testarea psihologică este utilă pentru relaţiile dintre angajatori şi angajaţi, în general? - Da, oferă posibilitatea angajatorului de a-şi cunoaşte mai bine personalul, de a vedea care sunt limitele individuale ale fiecăruia, astfel ca "omul potrivit să fie pus la locul potrivit", cum spune şi vechiul proverb.