În Aula Magna a Universităţii din Oradea s-a desfăşurat ieri o festivitate specială, la care a participat promoţia 2009 a specializării de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Facultăţii de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale (IGRI), prima care a susţinut examenul de licenţă cu o comisie formată din cadre didactice ale facultăţii. Este voba de 174 de studenţi din cei 203, cât a şcolarizat în acest an specializarea respectivă. În cadrul acestui eveniment au fost comunicate rezultatele obţinute de studenţi la examenul de licenţă. Specializarea RISE a fost înfiinţată în anul 2003 şi până în prezent au absolvit trei generaţii de studenţi, în total peste 180 de absolvenţi, care până acum au fost licenţiaţi de Şcoala Naţională de Studii Administrative şi Politice din Bucureşti (SNSPA). Din acest an, însă, specializarea RISE a fost acreditată, ceea ce i-a dat dreptul să organizeze examen de licenţă cu o comisie a Facultăţii de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale.