Expoziţie de mulaje la Colegiul Naţional 'Emanuil Gojdu'
Ieri, la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea, profesoara de biologie Mioara Pogan, împreună cu elevi de gimnaziu ai şcolii, a realizat un alt gen de oră de curs, în cadrul căreia au fost realizate mulaje ale celor mai importante organe din anatomia omului, respectiv planşete cu flora şi fauna planetei.
Astfel, dacă elevii din clasa a VII-a au realizat mulaje din plastilină şi ghips, prin intermediul cărora au fost redate cele mai importante organe ale corpului omenesc cum ar fi: inima, plămânii, rinichii, pancreasul, ficatul şi altele, cei din clasa a VIII-a au avut de creat planşete cu cele patru anotimpuri şi animalele aflate în mediul lor de viaţă, în timp ce şcolarii din clasa a VI-a şi-au pus în practică imaginaţia şi cunoştinţele dobândite până în prezent pentru a realiza decupaje din carton şi colaje cu cele mai deosebite elemente din flora şi fauna Terrei. Acţiunea s-a realizat la nivel de şcoală, unde elevii Colegiului au putut admira exponatele realizate de colegii lor din clasele VI - VIII pe tot parcursul zilei. "Am încercat să stimulez imaginaţia şi creativitatea elevilor şi să aplicăm cunoştinţele teoretice învăţate în cadrul orelor de biologie în cadrul unei altfel de ore de curs", a explicat profesoara de biologie Mioara Pogan. De asemenea, aceasta mai consideră că informaţiile dobândite de-a lungul primului semestru de către elevii Colegiului au putut fi astfel mai simplu şi mai uşor de pus în practică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.