O expoziție cu lucrări realizate de către copii de la mai multe unități de învățământ din Oradea și Bihor, în cadrul proiectului „Ceata lui Pițigoi”, pot fi admirate până vineri, 26 aprilie, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor.

Fundaţia culturală de pe lângă Biblioteca Judeţeană, în colaborare cu unităţile de învăţământ din Oradea și județ, organizează activităţi ocupaţionale, creative și de îndemânare, dar şi activităţi sportive prevăzute în cadrul proiectului „Ceata lui Pițigoi”, coordonat de ing. Miorița Săteanu. Copiii și elevii s-au străduit ca, prin atelierele de creaţie, organizate sub supravegherea educatoarelor şi a îndrumătoarelor, să realizeze obiecte tradiţionale, specifice sărbătorilor care se apropie. Exponatele, reunite sub genericul „Lumina strălucitoare a Sărbătorilor Pascale și a primăverii multicolore”, pot fi admirate până vineri, 26 aprilie, la etajul I al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”.

„Obiectele tradiţionale şi lucrările expuse sunt dovada incontestabilă a talentului micilor artiști. Expozanții au dat dovadă de imaginație și creativitate în tot ceea ce ține de alegerea culorilor, a formelor și a dimensiunilor, pentru a reda, cu mare dăruire, mesajul specific Sărbărilor de Paști”, ne-a declarat Miorița Săteanu, coordonatoarea proiectului. În cadrul expoziției, se regăsesc ouă confecționate din hârtie și plastilină, iepuraşi realizați din vată sau decupați din polistiren expandat, dar și cuiburi de păsări, făcute din crengi sau şnururi de hârtie lăcuite. Lucrările de grafică și pictură se remarcă printr-o gamă variată de idei și tematici specifice Paștilor, icoane pictate cu sfinţi, Lumina Sfânta a Învierii, dar reunesc şi o multitudine de frumuseți naturale,  multicolore, dedicate primăverii, cu flori, câmpii, dar și păduri înfrunzite. Unităţile de învăţământ prezente la expoziţie sunt: Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu din Oradea, clasele pregătitoare și primare, Liceul Tehnologic  Nr. 1 Dobreşti, Școala Gimnazială Nr. 1 Cojdeni, Școala Gimnazială Nr.1 Mădăras, Grădiniţa Nr. 23 - structura Liceului Teologic Ortodox „Roman Giorogariu”, Grădiniţa Nr. 35 - structura Școlii Gimnaziale Nr. 11, Liceul cu Program Sportiv Bihorul, Liceul Teoretic German Fr. Schiller, CSEI Nr. 1 Tileagd, Colegiul Tehnic Traian Vuia, Școala Gimnazială Oltea Doamna, Colegiul Naţional Mihai Eminescu, CSEI Cristal, CSEI Nr. 1 Oradea, Liceul Tehnologic Sanitar Vasile Voiculescu, Grădiniţa PP Nr. 45, Școala Gimnazială Lucreţia Suciu, Centrul de îngrijire de zi din Direcţia de Asistenţă Socială Oradea și „Ceata lui Piţigoi”. Expoziţia cu ouă de gâscă, încondeiate de „piţigoi”, a atras până acum vizitatorii ca un magnet, şi datorită faptului că se remarcă prin modele variate. De asemenea, interesante sunt și desenele pe ouă de struţ, găini și porumbei sau bibilici din colecţia meșterului popular Chvatal Margit. Un stand special amenajat este cel cu lucrările expuse de către atelierul de creaţie din Penitenciarul Oradea, cu obiecte frumos concepute dedicate marelui eveniment care se apropie.

Foto: Nicolae CLONDA