Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale şi-a deschis porţile
La Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale s-au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, Zilele Porţilor Deschise, în cadrul cărora au fost organizate mai multe activităţi, întruniri, concursuri. Evenimentul a avut drept scop cunoaşterea şi apropierea dintre studenţi, cadrele didactice ale facultăţii şi elevi din clase terminale de liceu, în vederea obţinerii de informaţii despre ceea ce reprezintă, care sunt ofertele educaţionale şi oportunităţile pe care le oferă facultatea.
Elevii de azi, studenţii de mâine
În cadrul programului a fost organizată sâmbătă, 17 ianuarie a.c., o întâlnire între studenţii şi profesorii facultăţii cu liceeni, pentru a le prezenta acestora sălile de curs, de seminarii, laboratoarele, biblioteca, precum şi logoul, noul site al facultăţii, cât şi informaţii despre activităţile şi evenimentele organizate de asociaţiile studenţeşti. "Prin acest program dorim să realizăm un dialog cât mai bun cu elevii de liceu din Bihor, şi nu numai, pentru ca aceştia să fie cât mai bine informaţi despre oferta educaţională pe care o are facultatea noastră. Ne dorim să nu fim nevoiţi să renunţăm la unii studenţi din cauza faptului că urmează şi cursurile altor facultăţi şi dau o prea mică importanţă specializării pe care au ales-o la noi. Acest lucru reprezintă pentru noi un semn de întrebare, dacă îşi doresc cu adevărat să aibă o meserie în domeniul în care se pregătesc sau nu. Pe de altă parte, dorim să nu-i pierdem pe cei cu adevărat interesaţi de meseriile pe care le pot practica în urma finalizării studiilor la specializările noastre, dar nu au suficiente informaţii în acest sens", a specificat lectorul univ. dr. Mircea Brie.
Promovare şi în alte judeţe
Campania de promovare a Facutăţii de Istorie Geografie şi Relaţii Internaţionale nu se opreşte la graniţele judeţului Bihor, ci se desfăşoară şi în judeţele limitrofe cum ar fi: Arad, Satu Mare, Sălaj şi Alba, unde, împreună cu inspectoratele şcolare, se organizează diferite programe de informare şi promovare a facultăţii. "În luna martie, vom mai desfăşura o acţiune de prezentare a facultăţii noastre, în cadrul căreia cadrele didactice, împreună cu actuali şi foşti studenţi, se vor deplasa în licee din Bihor şi judeţele din apropiere, pentru a le împărtăşi elevilor cât mai multe lucruri despre ce înseamnă să urmeze cursurile acestei instituţii de învăţământ superior. Urmând programul de studiu al Facultăţii de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, studenţii vor avea oportunitatea să apeleze la diferite programe educaţionale sau de schimb de experienţă pe care facultatea le are cu diverse universităţi din întreaga Europă, precum şi posibilitatea de a urma unele cursuri care să-i înveţe pe tineri cum să acceseze unele fondurile europene.
Facultatea are site propriu
În cadrul programului dedicat Zilelor Porţilor Deschise a fost lansat şi site-ul facultăţii, care va fi operaţional de la începutul lunii viitoare, şi prin intermediul căruia cei interesaţi pot afla toate informaţiile despre programul educaţional al celor trei departamente din cadrul facultăţii: Istorie-Geografie, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Cu ajutorul site-ului absolvenţii vor putea completa un formular tip de înscriere la facultate sau master, iar dacă vor fi declaraţi admişi, vor veni să depună dosarul complet la sediul facultăţii şi pentru a confirma locul obţinut. "Măsura aceasta vine în sprijinul tinerilor care nu locuiesc în Oradea şi care ar pierde atât timp, cât şi bani cu deplasarea pentru înscriere", a mai adăugat Mircea Brie. De asemenea, prin intermediul site-ului, studenţii vor putea accesa informaţii despre programa analitică, cursurile schematice ale fiecărui profesor, informaţii despre secretariat, situaţia şcolară cu notele care le-au obţinut la examene, despre serviciul de taxe şi alte informaţii de interes, posedând doar o parolă de acces.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.