În sala de festivităţi a Facultăţii de Protecţia Mediului au debutat ieri dimineaţă două simpozioane ştiinţifice internaţionale. De asemenea, au fost celebrate cinci decenii de cercetări agricole la Oradea, prilej cu care s-au acordat diplome de excelenţă pentru specialiştii care s-au remarcat în activitate de-a lungul timpului.

Simpozionul ştiinţific internaţional anual „Factori de risc pentru mediul înconjurător şi siguranţă alimentară" a fost organizat în colaborare cu universităţile din Debreţin şi Szeged (Ungaria); Leon (Spania), Salonic (Grecia); Universitatea de Agricultură din Nitra (Slovacia), Universitatea „Politehnica" Timişoara şi cu Societatea Academică de Protecţia Mediului. Manifestarea este la a patra ediţie, iar lucrările prezentate vor fi publicate în cele două publicaţii ale facultăţii clasificate de către Consiliul Naţional al Cercetării din Învăţământul Superior în categoria B+: Analele Universităţii din Oradea, Fascicula Protecţia Mediului şi Analele Universităţii din Oradea, Fascicula Ecotoxicologie, Zootehnie şi Tehnologii de Industrie Alimentară. Cel de-al doilea simpozion ştiinţific internaţional se numeşte „Resurse naturale şi dezvoltare durabilă", fiind organizat anual şi alternativ la Oradea şi Debreţin, în baza bunelor relaţii pe care decanul Facultăţii de Protecţia Mediului din Oradea, prof. Univ. dr. Vasile Bara, le-a stabilit de-a lungul anilor cu Facultatea de Agricultură a Universităţii din Debreţin. Simpozionul este la a noua ediţie, iar lucrările susţinute vor fi publicate în cea de-a treia publicaţie a Facultăţii de Protecţia Mediului: „Natural Resources and Sustainable Development". Această publicaţie, precum şi celelalte două amintite anterior sunt cuprinse în binecunoscuta bază de date internaţională CABI.