Federaţiile sindicale din Educație - Amenință cu greva generală
Sindicaliștii din cadrul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” amenință cu declanșarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai, dacă Guvernul ignoră problemele din sistem.
Potrivit unui comunicat al FSLI, sindicaliștii amenință cu pichetarea Guvernului și a Prefecturilor în lunile martie și aprilie, cu un marș de protest în București în luna mai și cu greva generală din ultima decadă a lunii mai.
Sindicaliștii își exprimă „nemulţumirea faţă de decizia coaliţiei care guvernează România de a elimina din Proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar un articol pe care îl considerăm fundamental şi de care depinde evoluția învăţământului românesc în următorii ani, articol potrivit căruia «În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic»”.
Conform comunicatului, transpunerea în practică a acestui articol ar însemna ca un profesor debutant să obţină un venit net de aproximativ 3.900 de lei, mai mic decât al multor categorii de salariați cu studii inferioare celor ale cadrelor didactice.
„Prin eliminarea acestui articol înţelegem că în noua lege de salarizare elaborată de către Ministerul Muncii nu se doreşte ca personalului didactic să i se acorde un nivel de salarizare motivant şi în concordanţă cu importanţa activităţii profesionale desfăşurată. Motivarea resursei umane din învăţământ este condiţia primordială pentru a avea un sistem de educaţie performant în România. Pentru guvernanţi, trebuie să fie un semnal de alarmă serios faptul că în România creşte numărul profesorilor necalificaţi, categorie care nu se regăseşte în nicio ţară membră a UE şi nu numai”, arată FSLI.
Potrivit comunicatului, există semnale că actuala coaliţie nu este de acord nici cu un alt articol, extrem de important, din acest proiect de lege, cel conform căruia „Finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă anual, minim 15% din cheltuielile bugetului general consolidat”.
FSLI și Federația „Spiru Haret” consideră că eliminarea acestui articol ar fi un semnal clar că se doreşte în continuare menţinerea subfinanţării cronice a educaţiei.
Cele două federații îşi exprimă, de asemenea, nemulţumirea faţă de nerezolvarea problemelor salariale ale personalului nedidactic, cerinţa fiind aceea ca salariile acestei categorii profesionale să fie majorate la nivelul maxim prevăzut de Legea 153/2017. Aceşti salariaţi au venituri, în medie, de aproximativ 2.000 de lei lunar.
De asemenea, federațiile cer Guvernului României să găsească soluţii la următoarele: rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022; identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar; adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998; aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri; în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate; remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție; instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației; plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.