La Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 20 din Oradea s-a desfăşurat un workshop cu participare internaţională, fiind dezbătute cele mai eficiente modalităţi de integrare a copiilor cu nevoi speciale în societate.

 

La acţiunea de ieri au participat oaspeţi de la o unitate de învăţământ preşcolar similară din Ungaria, unde sunt şcolarizaţi copiii cu autism şi cei din învăţământul de masă. ホntrunirea a avut ca scop realizarea unui schimb de experienţă între cadrele didactice din cele două grădiniţe. Proiectul intitulat "Copii diferiţi, şanse egale" se derulează pe parcursul acestui an şcolar şi presupune organizarea mai multor vizite de lucru de acest gen, cu ajutorul cărora să fie identificate şi promovate cele mai moderne şi eficiente metode de lucru pentru integrarea socială a copiilor cu nevoi speciale. "Am ales să derulăm proiectul educaţional "Copii diferiţi, şanse egale" cu grădiniţa din Ungaria, întrucât cadrele didactice maghiare au o vastă experienţă în acest domeniu, de la care avem multe de învăţat şi care ne pot ajuta mult în acest sens", a precizat Rodica Toda - directoarea Grădiniţei. După încheierea dezbaterilor, oaspeţii maghari au vizionat o scurtă reprezentaţie artistică oferită de copiii cu autism ai unităţii de învăţământ preşcolar din Oradea, dar şi câteva scenete pregătite de micuţii din învăţământul de masă, arătând astfel că şi copiii cu nevoi speciale pot fi acceptaţi cu multă uşurinţă în societate.