Locurile în grădiniţele bihorene nu acoperă decât şcolarizarea pentru două treimi din copiii preşcolari ai judeţului. Cu toate acestea, grădiniţele cu predare în limba germană mai au locuri libere pentru doritori.

În Bihor funcţionează trei grădiniţe cu predare în limba germană, toate în municipiul Oradea: Grădiniţa nr. 23, situată pe strada M. Eminescu, Grădiniţa nr. 26, situată în incinta supermarketului Crişul, şi Grădiniţa nr. 45, de pe strada Aluminei. Grădiniţele cu predare în limba germană au o capacitate totală de şcolarizare de 147 de locuri, împărţite în şase grupe, una la Grădiniţa nr. 23, două la Grădiniţa nr. 45 şi trei la Grădiniţa nr. 26. În cazul Grădniţelor nr. 23 şi 26 mai există câteva locuri libere pentru şcolarizarea preşcolarilor, aici copiii putând fi înscrişi fără a se ţine cont de etnia lor. De asemenea, la înscriere preşcolarii nu trebuie să susţină niciun test de aptitudini lingvistice. La finele anilor de grădiniţă copiii pot susţine un test de abilităţi lingvistice, pe baza acestuia putându-şi continua studiile în limba germană. Studiile în limba germană pot fi continuate la şcoala Decebal, care este singura unitate de învăţământ din Bihor cu predare în limba germană. Absolvenţii ciclului gimnazial care doresc să-şi continue studiile în germană se pot înscrie la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", acesta fiind unicul liceu care are clase cu predare în germană. Pentru înscrierea copiilor la grădiniţele cu predare în germană părinţii se pot adresa direct la unităţile de învăţământ sau pot apela la Forumul Democrat German din Oradea, la sediul din strada Sulyok Istvan nr. 23 sau telefonic la numărul 0359/175.535.