Învăţământul obligatoriu ar putea fi extins
Referitor la extinderea învăţământului obligatoriu de la 10 la 12 ani, ministrul Educaţiei şi Cercetării, prof. univ. Mircea Miclea, declară că ?există o tendinţă clară la nivel european de prelungire a duratei învăţământului obligatoriu, dar aceasta nu reprezintă o prioritate imediată a Ministerului Educaţiei şi Cercetării?. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va prospecta şi analiza, însă, posibilitatea extinderii duratei învăţământului obligatoriu, rezultatele acestor analize şi prospecţiuni urmând să fie aduse la cunoştinţa opiniei publice în timp util. ?Numai pe baza acestor rezultate se va lua o decizie?, afirmă Mircea Micle. Totodată, ministrul susţine că meditaţiile trebuie descurajate, iar elevii trebuie să beneficieze de o pregătire de calitate în interiorul şcolii. ?Vom discuta această problemă a meditaţiilor cu sindicatele pentru a cunoaşte şi punctul lor de vedere şi împreună vom găsi o soluţie. În funcţie de rezultatul discuţiilor, vom emite un ordin de ministru care să reglementeze ferm regimul meditaţiilor?, declară ministrul Educaţiei şi Cercetării.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.